Averile baronilor, o treime din bugetul DNA. 16 foști și actuali șefi de consilii județene sunt cercetați de procurori

Data publicării:
intrare sediul dna 2

Un milion de euro, peste cinci milioane de dolari şi alte două milioane de lei - sunt banii din conturile şefilor de consilii judeţene anchetaţi anul acesta de procurorii DNA. Adică o treime din bugetul Direcţiei. Baronii au raportat însă şi proprietăţi importante - zeci de terenuri, 30 de case şi apartamente, spaţii comerciale şi un hotel.

16 foşti şi actuali preşedinţi de Consilii Judeţene sunt cercetaţi pentru abuz în serviciu, trafic de influenţă, luare de mită sau spălare de bani. Cele mai mari prejudicii, dar şi cele mai mari averi, sunt la Constanţa şi Braşov.

Nicuşor Constantinescu este, de departe, campion la dosare penale - este judecat în patru cazuri de corupţie. În toate este acuzat că s-ar fi folosit discreţionar, în interesul său sau al apropiaţilor, de privilegiile funcţiei de şef al Consiliului Judeţean, pe care o ocupă de zece ani. În acest timp, a strâns aproape un milion de dolari în conturi, trei case, şapte terenuri, cinci maşini dar şi o şalupă.

Cel mai mare prejudiciu contabilizat de procurori în dosarele baronilor este la Braşov – Peste șapte milioane de euro din contracte pentru reabilitarea unor drumuri din judeţ. Aristotel Căncescu este şi preşedintele de Consiliu Judeţean cu cei mai mulţi bani în conturi – 4,5 milioane de dolari şi 600 de mii de euro.

Însă cei ajunşi în vizorul DNA nu au urmărit doar propria îmbogăţire - unii ar fi încălcat legea pentru a obţine protecţie în justiţie, precum Adrian Duicu, alţii în beneficiul partidului - precum Liviu Dragnea, sau pentru familie - cazul lui Horea Uioreanu, care a cerut bani pentru campania soţiei sale.

Liviu Dragnea este acuzat că a încălcat legea în folosul partidului, la referendumul din 2012. Dacă în urmă cu şase ani, când coordona administraţia publică din Teleorman, era printre cei mai avuţi şefi de Consilii Judeţene, cu şapte terenuri şi şase clădiri, în prezent, deşi a avansat în plan politic, averea i s-a înjumătăţit.

Procurorii spun că în ultimii doi ani peste un milion de lei ar fi intrat în buzunarele fostului preşedinte al CJ Cluj. În schimbul banilor primiţi de la mai mulţi oameni de afaceri, Horea Uioreanu a dat contracte pentru construcţia pistei Aeroportului din Cluj, dar şi pentru alte lucrări realizate în judeţ.

Niciunul dintre dosarele baronilor locali nu s-a încheiat cu decizie definitivă. Cel mai vechi caz este ce al lui Marian Oprişan, trimis în judecată în 2006, pentru care nu s-a pronunţat nici prima instanţă. 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri