Sari la conținut

Avocat: Judecătorul Stan Mustaţă a suferit un atac cerebral în arest

ACTUALIZARE 17.14. Judecătorul Stan Mustaţă rămâne în arest preventiv.


Magistratul se află în arest de la sfârşitul lunii aprilie, fiind acuzat de procurorii anticorupţie că ar fi luat bani pentru soluţionarea favorabilă a mai multor dosare penale, iar zilele trecute s-ar fi prăbuşit în celulă.

„(Am venit cu – n.r.) Argumente atât de ordin public, de ordin juridic, cât şi cu argumente personale vizavi de degradarea constantă a stării sănătăţii omului Stan Mustaţă. Este unul din principiile dreptului penal, acela al umanităţii. Se pare că în România am cam uitat acest principiu al dreptului penal”, a declarat avocatul judecătorului, Lorette Luca.

Potrivit apărătorului, Stan Mustaţă ar fi suferit un atac cerebral în timpul arestului: „Un cheag de sânge a blocat o arteră şi doar intervenţia foarte promptă a colegilor de cameră şi, evident, a gardianului de serviciu a reuşit să-l aducă în stare de funcţionare”.

În 11 august, şeful DNA, Laura Codruţa Kovesi susţinea într-un interviu, că Stan Mustaţă ar fi încercat să tergiverseze procesul lui Dan Voiculescu.

„A fost un moment important în cursul dosarului faptul că un judecător suspectat de fapte de corupţie nu a mai participat la judecarea acestui dosar, el a tot tergiversat judecarea procesului şi a acceptat excepţiile etc. Deschiderea dosarului faţă de Stan Mustaţă nu a avut legătură cu modul în care judeca dosarul Voiculescu.  

"E adevărat că în cazul monitorizării care s-a făcut a rezultat că acest judecător s-a antepronunţat pe acest dosar şi spunea că vrea amânarea dosarului după decembrie 2014. Exista riscul ca acest judecător să nu-l termine niciodată”, a declarat Laura Codruţa Kovesi.

Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie susţineau în rechizitorul trimis instanţei de judecată cu privire la Stan Mustaţă, că acesta discuta des cu mulţi dintre complicii săi despre dosarul lui Dan Voiculescu. Anchetatorii spuneau că interceptările scot la iveală faptul că magistratul era dispus să-l ajute pe Dan Voiculescu cu o soluţie favorabilă în dosarul privatizării Institutului de Cercetări Alimentare.