Sari la conținut
News Alert

Avocatul Elenei Udrea, fost procuror la DNA, a consultat dosarele trimise la Parlament

Elena Udrea a declarat că va merge astăzi să studieze probele pe care le au anchetatorii împotriva sa, însă la Comisia Juridică a ajuns doar avocatul ei, un fost procuror DNA, chiar şef de secţie la Parchetul Anticorupție, Alexandru Chiciu.

Acesta a refuzat să facă orice comentariu cu privire la dosar.

Elena Udrea, la mâna deputaţilor

Dosarul "Microsoft"

- cerere de extindere a urmăririi penale

- cerere de reţinere şi arestare preventivă

Dosarul "Gala Bute"

- aviz pentru urmărire penală

- aviz pentru extinderea urmăririi penale

- cerere de reţinere şi arestare preventivă

Înainte de votul de luni din plenul Camerei Deputaţilor, aleşii din Comisia Juridică se reunesc duminică, la ora 16.30.

Astăzi, Elena Udrea s-a prezentat la Secţia 2 de Poliţie, unde a semnat declaraţia prin care anunţă că respectă controlul judiciar. Ea trebuie să se prezinte la Poliţie în zilele de marţi şi vineri.

Citiți și:
DOSARUL MICROSOFT. DNA despre implicarea Elenei Udrea în cel mai mare dosar de corupție din România
Miniștrii români condamnați la închisoare sau cercetați penal ar putea forma două guverne
Rudel Obreja a mers să se predea: „Dacă ar fi o decizie corectă, aș primi-o cu brațele deschise”