Băsescu: Este esențială o intervenție a lui Iohannis pentru extrădarea lui Ghiță

Data publicării:
sebastian ghita serbia_igpr

Fostul președinte Traian Băsescu a afirmat că o intervenție a președintelui Klaus Iohannis pe lângă omologul său sârb în vederea extrădării lui Sebastian Ghiță cât mai repede în România este ''esențială'', el adăugând că în acest sens decizia luată de autoritățile sârbe va fi una ''politică''.

sebastian ghita serbia_igpr

Băsescu a arătat că autoritățile sârbe trebuie să decidă dacă dau prioritate extrădării lui Ghiță în România sau anchetării și condamnării acestuia pentru utilizarea de documente de identitate false pe teritoriul Serbiei.

„Categoric va fi o decizie politică, dacă va fi o decizie politică însă depinde și de presiunea pe care o face statul român. O intervenție a președintelui este esențială, o cooperare a ministrului Justiției din România cu ministrul Justiției din Serbia este esențială. Dacă vor sta și vor spune 'eu am citit în ziar, mă consider informat', mă îndoiesc că va fi o decizie politică'', a spus Băsescu, la un post de televiziune, citat de Agerpres.

De asemenea, fostul președinte a amintit de faptul că el a intervenit pe lângă liderul sirian Bashar al Assad în vederea extrădării lui Omar Hayssam, și a adăugat că și președintele Iohannis și ministrul Justiției, Tudorel Toader, ar trebui să întreprindă demersuri pe lângă autoritățile sârbe pentru ca Sebastian Ghiță să fie extrădat cât mai repede în România.

Totodată, Băsescu a mai adăugat că justiția sârbă nu îi poate da lui Ghiță o pedeapsă mai mare de trei ani de închisoare pentru utilizarea de documente de identitate false, însă aceasta ar putea fi mai degrabă de circa un an și jumătate, iar apoi acesta tot va fi adus în țară. Fostul președinte a mai spus, răspunzând unei întrebări, că nu crede că Serbia îi poate acorda lui Ghiță azil politic dacă acesta va solicita un astfel de statut, având în vedere faptul că autoritățile de la Belgrad au ca obiectiv aderarea la UE.

''Nu știu dacă Serbia îi acordă azil politic (...) E greu de crezut că îi acordă azil politic, ar fi imposibil din postura de țară candidată să facă lucrul acesta (...) Își va respecta statutul de țară care cere intrarea în UE", a afirmat Băsescu.

Extrădarea unei persoane din Republica Serbia se poate solicita în baza Convenției europene de extrădare, încheiată la Paris la 13 decembrie 1957, și a protocoalelor sale adiționale, încheiate la Strasbourg la 15 octombrie 1975 și la 17 martie 1978, ratificate de România prin Legea 80/1997, a precizat, vineri, Ministerul Justiției.

Reacția ministerului vine după ce fostul deputat Sebastian Ghiță a fost localizat și reținut de polițiști în Belgrad, în cursul nopții de joi spre vineri.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri