Sari la conținut

Sebastian Ghiţă, citat la DIICOT pentru un denunț făcut acum câteva luni

Sebastian Ghiţă a fost la DIICOT şi a declarat presei că a fost audiat de procurori. Potrivit unor surse judiciare, prezența lui Ghiță la DIICOT este urmarea unui denunț pe care acesta l-a făcut acum câteva luni în dosarul Black Cube și nu are nicio legătură cu dezvălurile recente despre șefa DNA, Laura Codruța Kovesi. Ca urmare a acestui denunț, Sebastian Ghiță a fost audiat în urmă cu câteva săptămâni, iar astăzi ar fi cerut să fie audiat din nou, pentru a face unele precizări. DIICOT a negat însă că deputatul a şi fost audiat, precizand că acesta va fi chemat la o altă dată.

ACTUALIZARE 19:00. La plecarea de la DIICOT, Sebastian Ghiţă a refuzat să confirme că ar fi denunţător în Dosarul Black Cube.

Sebastian Ghiţă: „M-am întâlnit cu mulţi ofiţeri SRI, ştiu ca dânsul (Daniel Dragomir – n.r.) a avut un caz foarte inportant şi grav. Nu pot să vă dau informaţii din dosar. Domnii procurori m-au întrebat de adresa de mail cucuveauamov@gmail.com, probabil că vor informaţii. Ştiam că adresa a fost folosită de doamna Kovesi. Orice mi s-a părut important în legătură cu acest caz le-am spus procurorilor.”

Singurele declarații făcute până în prezent îi aparțin lui Sebastian Ghiţă: Sunt convins că acea operaţiune a unor agenţii de spionaj straine, Black Cube, agentia care a fost legată de fostul sef al spionajului israelian, este în atenţia procurorilor DIICOT şi pentru că principala ţintă în statul român a fost Laura Codruţa Kovesi. Probabil procurorii DIICOT verifică dacă acea adresă specială, ascunsă, cucuveauamov@gmail.com, adresa doamnei Kovesi, a fost una din adresele pe care Black Cube le-au spart şi din care au putut afla informaţii secrete ale statului, ale DNA.

Reporter: Bănuiţi sau ştiţi?

Sebastian Ghiţă: Nu ştiu. Înţeleg că cei de la Black Cube au spart mailuri, au obţinut informaţii şi că principala ţintă era Kovesi.