Blocaj în dosarul omului de afaceri Ioan Niculae. DIICOT: Expertiza va fi refăcută

Data publicării:
ioan niculae mediafax

 

Decizia a fost luată de DIICOT după ce Marcel Vulpoi, specialistul care a efectuat expertiza în dosarul lui Ioan Niculae a fost pus sub învinuire într-un dosar de fraudă cu fonduri europene în care prejudiciul estimat este de 27 de milioane de euro.

Astfel, expertiza va fi refăcută pentru a treia oară.

Ioan Niculae este suspectat că ar fi cumpărat cantităţi uriaşe de gaze din rezervele Romgaz la preţuri subvenţionate, deşi companiile sale aveau datorii uriaşe către buget. Ancheta a început în 2012, în dosar fiind vizate aproape 40 de persoane, printre care şi foştii miniştri Varujan Vosganian şi Adriean Videanu.

Şi fosta soţie şi iubita lui Ioan Niculae sunt urmăriţi penal pentru spălare de bani. Procurorii au susţinut că miliardarul ar fi încercat să îşi pună averea la adăpost de sechestru, pentru că este acuzat de înşelăciune în acest caz în care statul a fost păgubit cu 130 de milioane de dolari.

Procurorii susţin că Varujan Vosganian şi Adriean Videanu, pe când erau miniştri ai Economiei, au aprobat şi susţinut în Guvern mai multe decizii care au sprijinit interesele financiare ale lui Ioan Niculae. E cazul contractului cu Romgaz, prin care grupul Interagro a cumpărat gaz subvenţionat, deşi avea datorii uriaşe către stat.

Iniţial, Ioan Niculae a fost învinuit de subminarea economiei naţionale, însă după intrarea în vigoare a noilor coduri penale, încadrarea juridică s-a schimbat în abuz în serviciu cu consecinţe deosebit de grave. Aceeaşi acuzaţie i se aduce şi fostului ministru al Economiei Adriean Videanu.

Patronul Interagro mai este acuzat de sustragere de sub sechestru şi spălare de bani, pentru că ar fi înstrăinat mai multe bunuri pe care fusese pus deja sechestru asigurător. Potrivit procurorilor DIICOT, Niculae a înstrăinat, cu complicitatea unor funcţionari de la Cadastru, imobile şi părţile sociale deţinute la firmele sale.

Sechestru extins pe averea lui Ioan Niculae, audiat azi în dosarul gazelor ieftine: Dacă nu se consumau, puteau fi explozii cu mulţi morţi

PROCURORI: Ioan Niculae îl suna la orice oră pe Adriean Videanu când avea probleme cu obţinerea gazului

FOTO VIDEO. Ce mai fac miliardarii României? Ioan Niculae așteaptă un elefant împăiat pe care l-a vânat în Africa de Sud

 


Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri