Sari la conținut

C.P. Piedone nu poate candida. Avocatul Gheorghe Piperea: S-ar putea să apară şi elemente penale

Tribunalul a admis o contestație depusă de avocatul Gheorghe Piperea, în dosarul în care mai mulți supraviețuitori de la Colectiv au contestat candidatura lui Piedone pentru funcția de primar. Acesta susţinea că era imposibil ca Cristian Popescu Piedone să fi strâns semnăturile necesare într-un timp atât de scurt.

„Nimeni nu se aştepta ca Piedone să candideze. Şi eu am cerut instanţei să verifice cum au fost strânse semnăturile. Şi cred că s-a făcut o verificare prin sondaj şi s-a constatat că multe dintre ele sunt în neregula. S-ar putea să apară şi elemente penale”, a declarat la Digi24 Gheorghe Piperea, după pronunţarea deciziei Tribunalului Bucureşti.