Sari la conținut

C. P. Tăriceanu: CSM ar putea să se preocupe de dosarele care au stat ani de zile în sertare

Actualizare 16.00. Președintele Senatului se apără și spune că declarațiile vizate de ancheta CSM au fost făcute din calitatea de senator, nu din cea de președinte al Senatului.

Am văzut comunicatul dat de CSM. Declarațiile le-am făcut în calitate de senator, împreună cu alți colegi liberali, nu le-am făcut în numele Senatului. Am acest drept fundamental care nu poate fi cenzurat de nimeni.

CSM ar putea să se preocupe de dosarele care au stat ani de zile în sertare”, a declarat șeful Senatului.


„Consiliul Superior al Magistraturii îşi exprimă profunda îngrijorare faţă de acţiunile concertate ale unor reprezentanţi ai Senatului României şi a unei părţi din mass-media românească care tind la afectarea echilibrului puterilor în stat prin subminarea autorităţii puterii judecătoreşti şi a sistemului judiciar în ansamblul său”, se arată în comunicatul CSM.

„Exploatarea instituţională şi mediatică a soluţiei definitive de achitare pronunţată de o instanţă judecătorească şi stigmatizarea publică a persoanei preşedintelui ÎCCJ în acest context, strict în considerarea poziţiei şi rangului instituţional al acestuia care a valorificat un drept fundamental, şi anume, acela al sesizării instituţiilor abilitate în legătură cu o situaţie sau posibile fapte de natură penală, poate genera un nepermis mecanism de erodare a încrederii cetăţenilor în calitatea sistemului judiciar şi de forţare a limitelor constituţionale de putere”, potrivit comunicatului.

C. T. Popescu: Demnitarii parchetabili ar trebui să pună mână de la mână și să îi dea încă o leafă bună acestui domn Tăriceanu

Preşedintele Senatului i-a cerut preşedintelui Klaus Iohannis să le demită pe Laura Codruţa Kovesi de la şefia DNA şi pe Livia Stanciu din funcţia de preşedinte al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în cazul Marianei Rarinca, femeia acuzată de șefa Înaltei Curți că ar fi șantajat-o.

V. Ponta, despre scrisoarea lui C. P. Tăriceanu: O bătălie purtată elegant, la care însă primeşte înjurături

Aceasta a stat șase luni în arest, apoi a fost achitată definitiv de Curtea de Apel.

Scrisoarea a fost semnată de Călin Popescu Tăriceanu și alți patru parlamentari PLR.

Comunicatul CSM: 

Consiliul Superior al Magistraturii îşi exprimă profunda îngrijorare faţă de acţiunile concertate ale unor reprezentanţi ai Senatului României şi a unei părţi din mass-media românească care tind la afectarea echilibrului puterilor în stat prin subminarea autorităţii puterii judecătoreşti şi a sistemului judiciar în ansamblul său.

Exploatarea instituţională şi mediatică a soluţiei definitive de achitare pronunţată de o instanţă judecătorească şi stigmatizarea publică a persoanei preşedintelui ÎCCJ în acest context, strict în considerarea poziţiei şi rangului instituţional al acestuia care a valorificat un drept fundamental, şi anume, acela al sesizării instituţiilor abilitate în legătură cu o situaţie sau posibile fapte de natură penală, poate genera un nepermis mecanism de erodare a încrederii cetăţenilor în calitatea sistemului judiciar şi de forţare a limitelor constituţionale de putere.

În acelaşi registru de cauze şi efecte se situează sugestia public afirmată de complicitate, în instrumentarea acestei cauze, între persoana preşedintelui ÎCCJ şi procurorul–şef al DNA ce tinde să explice şi să motiveze într-o logică periculoasă şi globalizatoare situaţii şi contexte privitoare la actul de justiţie din agenda actuală a puterii legislative şi a unor reprezentanţi de vârf ai vieţii politice româneşti.

În acest context, Consiliului Superior al Magistraturii va sesiza Inspecţia Judiciară în vederea dispunerii şi efectuării de verificări privind posibila încălcare a independenţei justiţiei prin afectarea autorităţii puterii judecătoreşti şi decredibilizarea sistemului judiciar, ca urmare a demersurilor instituţionale ale unor reprezentanţi ai Senatului României, a afirmaţiilor publice de dată recentă ale domnului Călin Popescu Tăriceanu, în calitate de Preşedinte al acestuia, precum şi a direcţiilor de dezbatere promovate de o parte a mass-mediei.

Sesizarea Inspecţiei Judiciare vizează, în special, intervenţiile instituţionale şi publice ale reprezentanţilor puterii legislative, liderilor politici şi formatorilor de opinie, ale căror declaraţii depăşesc limitele rezonabile ale discursului public, cu potenţial de intimidare şi decredibilizare a justiţiei, ca putere a statului.

De asemenea, Consiliul Superior al Magistraturii, în conformitate cu dispoziţiile art. 97 din Legea nr. 303/2004, va sesiza Inspecţia Judiciară în vederea dispunerii de verificări privind activitatea şi conduita procurorilor şi judecătorilor implicaţi în soluţionarea cauzei.

Consiliul Superior al Magistraturii reaminteşte că sistemul judiciar are propriile mecanisme de control şi reglare funcţională şi atenţionează asupra potenţialului de escaladare a unor tensiuni interinstituţionale şi sociale artificiale, cu consecinţe negative.

Consiliul solicită tuturor celor implicaţi sau antrenaţi în această problematică să apeleze la acţiuni şi discursuri echilibrate, raţionale şi lucide, ca unic mod de apărare a principiilor statului de drept şi a valorilor democratice.