Sari la conținut

C. P. Tăriceanu: Premierul să ceară demisia Ralucăi Prună. OUG trebuie respinsă urgent de Parlament

 

FOTO Facebook 

Naşul acestei Ordonanţe de Urgenţă pare a fi doama Prună, ministrul Justiţiei, care ne-a declarat, fără ambiguităţi, că este o demnă urmaşă a doamnei Macovei, şi prietenă. Dacă doamna Macovei declara că ascultarea telefoanelor, neconstituţională, este utilă pentru combaterea corupţie, doamna Prună a avut un panseu de excepţională valoare comunistă, fascistă sau ambele. Ce ne spune doamna? Că discuţia despre drepturile omului este un lux. Sfatul meu este ca premierul Cioloş să o bage în şedinţă mai des şi cel mai bine este să nu mai vorbească, pentru că spune numai enormităţi”, a comentat Călin Popescu Tăriceanu, citat de news.ro.

Copreşedintele ALDE a susţinut că afirmaţiile ministrului Justiţiei merită o singură atitudine, atât din partea presei, cât şi a premierului Cioloş, ”să o demită imediat”.

”Din punctul de vedere al ALDE, să îi ceară demisia şi să o trimită la plimbare pe doamna Prună”, a afirmat Tăriceanu.

El s-a referit şi la traseul pe care trebuie să îl urmeze Ordonanţa de urgenţă privind interceptările, după decizia Curţii Constituţionale.

”Nu trebuie discutată în Parlament, trebuie respinsă, pur şi simplu pentru că este neconstituţională (...)  iar Parlamentul să îşi intre în rol şi să propună un proiect pe care să îl adopte, care să fie în concordanţă cu decizia Curţii Constituţionale”, a afirmat Tăriceanu.

El a mai arătat că ordonanţa dă Serviciilor ”calitate de autoritate judiciară”.

”Ne întoarcem la securitatea din perioada cumunistă, când securitatea avea autoritate judiciară. Autoritatea judiciară este alcătuită din procurori, nu din serviciile secrete”, a arătat el.

Citiţi şi:

Raluca Prună: Este fals să se spună că am reînfiinţat o direcţie a Securităţii. Nu putem combate terorismul în mod amatoristic