Sari la conținut

Când s-a hotărât Victor Ciorbea să conteste OUG la CCR

Avocatul Poporului atacă la Curtea Constituţională Ordonanţa de urgență care aduce modificări Codului Penal. Victor Ciorbea a dezvăluit că a luat decizia încă de miercuri.

Avocatul Poporului s-a răzgândit: a revenit asupra declaraţiei iniţiale în care spunea că nu poate ataca la Curtea Constituţională ordonanţa de modificare a Codului Penal.

Victor Ciorbea: „Regret ca n- am fost in stare să rezist solicitărilor, presiunilor, rugăminţilor unora dintre dumneavoa stră şi miercuri v-am dat un răspuns înainte de a fi în posesia monitorului oficial, inainte de a fi verificat dacă există sau nu precedente în acesta materie”.

După ce a analizat Ordonanţa de Urgenţă care aduce modificări Codului Penal, Victor Ciorbea a constant mai multe nereguli. Unele dintre ele se referă la modul în care a fost modificat articolul legat de abuzul în serviciu.

Avocatul Poporului mai spune că nu este justificată urgenţa invocată de Guvern pentru a modifica legislaţia penală prin Ordonanţă.

Victor Ciorbea: „Guvernul spune, în nota de fundamentare, faptul că este necesară implementarea unei directive a UE. Verificând acea directivă, am constat că termenul de implentare este 1 aprilie 2018. Prin urmare, este un termen suficient de lung pentru a putea fi dezbătută această chestiune în cadrul Parlamentului, printr-un proiect de lege. Deci, nu se justifică adoptarea OUG”.

Victor Ciorbea a fost întrebat şi dacă protestele de stradă i-au influenţat decizia.

Victor Ciorbea: „Chiar prezenţa unui om, este unul care trece zilnic cu o pancartă, şi ala mă sensibilizează. L-am chemat de câteva ori, am stat de vorbă cu el. Sigur că interesează opinia oricărei pers. Atâta vreme că n -am avut timp să mă documentez, nu aveam ce să vă comunic. Decizia de a ataca o luasem cam de miercuri, pe la patru sau cinci.

Contestaţia Avocatului Poporului a ajuns la Curtea Constituţională.

La Curtea Constituţională au ajuns sesizări şi din partea preşedintelui României şi a Consiliului Superior al Magistraturii.