Sari la conținut

Câți criminali, violatori și hoți au ajuns în libertate după „Mica grațiere”

În total, din data de 19 octombrie şi până în 23, au fost eliberaţi aproape 530 de deţinuţi. Iar numărul lor va fi și mai mare.

Cifrele arată că 184 de hoţi, 135 de tâlhari, 33 de criminali şi 47 de violatori au ieşit în aceste patru zile de după gratii, înainte de termen, pe motiv că spaţiile de detenţie nu respectau condiţiile. O statistică făcută de Administraţia Naţională a Penitenciarelor, la solicitarea Digi24.

Din cauza recursului compensatoriu au ieșit din pușcării cei mai periculoși infractori din România. În top se află criminali, hoți, tâlhari și violatori.

Au ieșit din închisoare aproape două sute de hoți. Cei mai mulți dintre ei au fost condamnați pentru furt calificat. Și tâlharii sunt în fruntea listei, aproxaimativ 150 de persoane au ieșit în urma acestei grațieri mascate.

În condiții improprii au stat și 47 de violatori și au fost eliberați în urma acestei legi compensatorii.

De asemenea, 33 de criminali au ajuns în libertate, o bună parte dintre ei fiind condamnați pentru omor calificat. Asta poate însemna și că au ucis cu premeditare.

Crina Mocanu, președinte sindicatul consilierilor de probațiune: „În primul rând, nu știu câți dintre aceștia se vor prezenta la noi, pentru că nu știu câți dintre ei îndeplinesc cumulativ cele două condiții: să fie condamnați pe noul cod penal și să aibă o pedeapsă mai mare de doi ani. În același timp, noi nu supraveghem persoana în sine, ci modul în care aceasta respectă obligațiile emise de judecător atunci când i-a eliberat.

Aceștia trebuie să urmeze un program de reintegrare socială sau să desfășoare muncă în folosul comunității. Trebuie evaluat riscul de recidivă al fiecărei persoane în parte, nu putem face evaluări generale, de regulă serviciul nostru lucra cu persoane care se aflau la prima abatere sau nu aveau un trecut infracțional bogat

Persoanele care vin din penitenciar sunt de regulă recidiviști sau cu un istoric infracțional mai bogat față de ceilalți care se află acum în evidența noastră. E posibil ca pentru persoanele respective, când s-au aflat încarcerate, să fi intervenit schimbarea. E posibil să fie vorba de o persoană care a comis o singură infracțiune, cum ar fi un omor și să nu se repete.

Aici e vorba de schimbarea comportamentală, lucrul cu omul respectiv, nu putem garanta pentru nimeni. În același timp, pentru ei ar trebui să existe programe speciale, pentru că ei au niște nevoi speciale. La acest moment n-am văzut nicio strategie a directiei naționale de probațiune și a Ministerului Justiției în acest sens.

Există posibilitatea ca violatori, criminali, să nu fie supravegheați. Dacă au fost condamnați pe codul vechi și au ieșit pentru că și-au executat pedeapsa, aceștia nu se vor afla în evidența noastră.”