Caz redeschis în cazul unei bătăi între interlopi. 26 de persoane au fost aduse la audieri

Data publicării:
politisti perchezitii captura noua

Actualizare 13:00: Surse apropiate anchetei spun că este vorba de o bătaie foarte violentă care ar fi avut loc în luna februarie a acestui an la un local deținut de Răzvan Pârcălab, președintele Federației Române de Lupte Libere. Bodyguarzii lui Răzvan Pârcălab s-au bătut atunci cu oamenii unui alt interlop din București. O persoană ar fi ajuns în stare foarte gravă la spital.

La acel moment nu s-a început urmărirea penală, însă acum polițiștii au redeschis cazul și au adus la audieri 26 de persoane, printre care și un lupător profesionist de K1, Bogdan Stoica, care are calitatea de martor.


Procurorii de la Parchetul de pe lângă Tribunalul București, ajutați de aproape 200 de polițiști, efectuează percheziții la locuințele suspecților, dar și la două sedii comerciale. Printre cei căutați ar fi și șeful Federației Române de Lupte Libere.

Polițiștii și procurorii cercetează în acest moment un caz care s-ar fi întâmplat în februarie anul acesta. O bătaie destul de gravă, spun oamenii legii, care ar fi avut loc între două clanuri de interlopi.

26 de persoane urmează să fie duse la audieri.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri