Cazul Apa Nova. Șefii francezi ai companiei ar fi știut de practicile ilegale

Data publicării:
apa nova bucuresti- furaciune-2

La nici 24 de ore de când au fost reţinuţi, cei trei suspecţi au fost eliberaţi de judecătorii de la Ploieşti. Avocaţii au reuşit să îi convingă că ei nu reprezintă un pericol social.

Cum puteam sa controlez Consiliul când aveam 8 consilieri municipali din 55, cum puteam?

(Reporter: Dar acele sume de bani pe care procurorii spun că le-aţi intermediat ca mită?)

Nu există aşa ceva!”, a declarat Vlad Moisescu.

Procurorii DNA au refăcut pas cu pas traseul banilor care s-au scurs din buzunarele românilor în conturile unei reţele bine puse la punct. Anchetatorii spun că fostul şef al companiei Apa Nova, dar şi oamenii de afaceri Ovidiu Semenescu şi Vlad Moisescu ar fi încasat până la 40 la sută din fiecare contract cu statul pe care îl primeau anumite firme. Banii ar fi ajuns şi la consilierii din Primăria Capitalei. Şi nu la unul, la toţi, susţin anchetatorii.

„La nivelul Consiliului General al municipiului Bucureşti toţi consilierii primesc sume de bani pentru votul acordat în cadrul şedinţelor unde se aprobă proiecte cu miză patrimonială sau aflate în afara cadrului legal. Aceasta este o practică notorie în mediu", se arată în referatul DNA.

O practică recunoscută cu jumătate de gură de consilieri.

Noi am suspicionat acest lucru la vremea respectiv, dar a rămas fara răspuns. (Reporter: V-aţi dus să depuneţi o plângere la DNA?) Păi nu, că ei erau majoritari”, a motivat Mircea Rizoiu, fost consilier.

Nu cred că este aşa ceva. Şi dacă au existat astfel de discuţii au existat la nivel de lideri de grup. În niciun caz nu a existat vreo discuţie la nivel de consilier”, spune și consilierul independent Ionuț Deaconescu.

Contractele atribuite ilegal ar fi dus la scumpirea apei în Bucureşti, dezvăluie procurorii.

„Inculpatul Vlad Octavian Moisescu a facilitat emiterea unor hotărâri de consiliu și încheierea unor acte adiționale, peste 11 la număr (…) care vizau majorarea de tarife, finalizarea și operarea stației de epurare Glina finanțată din fonduri europene, treceri de imobile în proprietatea S.C. Apa Nova S.A., reabilitarea și modernizarea fântânilor arteziene din municipiul București", susține DNA.

Un dosar creat pur si simplu prin extragerea unor declarații de la niște martori amenințați, aflați sub protecție. Declarații care au fost preluate în lunile iunie-iulie”, susține avocata lui Vlad Moisescu, Flavia Teodosiu.

Cum afacerile ilegale curgeau gârlă, drepturile clienţilor Apa Nova erau practic inexistente, spun anchetatorii.

Costin Berevoianu: „Acolo era scris să discutăm de siguranţa populaţiei, dă-o bă în p… a mă-sii" (convorbire din 20 ianuarie 2011)

Mai mult, şefii francezi ai APA NOVA ar fi ştiut de trio-ul care guverna compania şi de practicile ilegale.

„Pentru asigurarea confidenţialităţii activitaţilor ilicite derulate de această companie au fost înfiinţate conturi bancare confidenţiale prin intermediul cărora sunt efectuate plăţi de către persoane anume desemnate (Bruno Roche si Lalague Laurent)", spune DNA.

Procurorii arată că în cauză a fost afectat „în mod grav” parteneriatul strategic româno-francez transpus la nivel economic într-o asociere publică privată, iar căpușarea activității Apa Nova a condus la creșterea prețului serviciilor de apă și canalizare plătit de locuitorii municipiului București.

„În speță, a fost afectat în mod grav parteneriatul strategic româno-francez transpus la nivel economic într-o asociere publică privată în cadrul unor societăți comerciale pe acțiuni constituite sub forma unor agenți economici care fac parte din Grupul francez de firme Veolia, respectiv SC Apa Nova București SA, prin căpușarea activității cu diferiți agenți economici prin intermediul cărora s-au scurs sume extrem de importante de bani în mod nelegal. Această situație a avut efect indirect inclusiv creșterea prețului serviciilor de apă și canalizare plătit de locuitorii municipiului București', se arată în referatul DNA.

Secretele afacerilor din banii românilor erau păstrate cu ajutorul unui departament special. Procurorii au descoperit că la Apa Nova funcționa un servicu de securitate în care activau foști agenți care făceau filaje și interceptări și se asigurau că angajații companiei nu vor spune adevărul despre afacerile ilegale.

Caracatiţa afacerilor murdare a ajuns şi la primarul suspendat al sectorului 1, Andrei Chiliman. Vlad Moisescu, fostul trezorier al liberalilor, l-ar fi convins să fie de acord cu privatizarea APA NOVA, atunci când el şi colegii săi s-au opus, spun procurorii. În dosar apare însă şi numele edilului suspendat al Capitalei, Sorin Oprescu. Ancheta este departe de a fi închisă. Procurorii au descins vineri şi la APA NOVA Ploieşti de unde au ridicat mai multe documente.

Citiți și:

Dosarul Apa Nova. Corupția a scumpit apa în Capitală

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri