Sari la conținut

CCR ar putea fi obligată să ia decizii mai rapid

Parlamentarii vor să oblige Curtea Constituţională să răspundă mai repede sesizărilor primite. Un proiect semnat de trei deputaţi UDMR stabileşte că judecătorii ar putea avea la dispoziţie cel mult 30 de zile. Asta, deşi Parlamentul nu a pus în acord, nici acum, mai multe legi cu deciziile Curţii din ultimul an.

Iniţiatorii proiectului susţin că lentoarea soluţionării sesizărilor de la Curtea Constituţională poate afecta drepturile omului.

Marton Arpad, deputat UDMR: „Nu se acţionează rapid s-ar putea să se încalce drepturile omului timp îndelungat, până Curtea îşi spune punctul de vedere. Numai pentru cauzele de sesizare parlamentară. În cazul în care ar da câştig de cauză sesizării de neconstituţionalitate şi ar funcţiona o ordonanţă de urgenţă cu prevederi neconstituţionale”.

Potrivit legii în vigoare, Curtea Constituţională nu are un termen până la care trebuie să răspundă solicitărilor Parlamentului. Aşa se face că judecătorii au răspuns în patru luni sesizării privind amnistierea parlamentarilor care şi-au angajat rudele pe banii statului. La fel s-a întâmplat şi cu alte speţe mai delicate, în care judecătorii au cerut mai multe puncte de vedere.

Valer Dorneanu, preşedinte CCR: „Avem nevoie de aprofundarea analizei datelor tuturor dosarelor MUSCA am amânat cauza”.

Dacă parlamentarii sunt nemulţumiţi de viteza cu care Curtea Constituţională analizează legile, reproşuri există şi de cealaltă parte. La doi ani după ce Curtea a stabilit că anumite articole din codul penal nu respectă textul fundamental, parlamentarii nu şi-au îndeplinit obligaţia de a modifica legea.

Florin Iordache, deputat PSD: „Există o explicaţie pentru care acestea nu au fost puse în acord până în prezent? Da, datorită faptului că s-a aşteptat un punct de vedere şi susţinere şi din partea Ministerului Justiţiei”.

A fost nevoie de intervenţia Guvernului, care a pus în acord Codul penal cu deciziile Curţii Constituţionale printr-o ordonanţă de urgenţă.