Ce face Dan Voiculescu în închisoare: culturism şi decoraţiuni de Crăciun

Data actualizării: Data publicării:
dan voiculescu stambandu-se

Prima activitate a lui Dan Voiculescu în închisoare a fost participarea la activitatea de forţă-culturism, scrie adevarul.ro citând surse judiciare. Toată activitatea fostului senator a fost trecută într-un raport pe care o comisie a Penitenciarului Rahova l-a analizat atunci când Dan Voiculescu a solicitat eliberarea condiţionată. Experţii nu au fost convinşi de numeroasele activităţi ale acestuia şi de cele 11 cărţi scrise începând cu august 2014 şi au formulat un raport negativ.

dan voiculescu stambandu-se

Conform rapoartelor penitenciarului, între 8 august 2014 şi 25 noiembrie 2016, Dan Voiculescu a fost un deţinut-model şi extrem de activ, fizic şi intelectual. Nu a fost sancţionat disciplinar, nu s-a certat cu colegii şi „a manifestat o atitudine decentă şi respectuoasă faţă de personalul unităţii”, au dezvăluit surse judiciare.

Fondatorul trustului Intact a participat „activ şi constant” la activităţile educaţionale derulate de penitenciarul Rahova: redactarea de reviste, dezbateri, recenzii de carte, conferinţe, expoziţii, emisiuni locale radio-tv, concursuri tematice, manifestăria artistice, activităţi sportive sau religioase. Comisia a arătat că Voiculescu „a participat cu deosebit interes şi implicare”, ca deţinut de sprijin - lector, la concursul proiectelor de afaceri „Bucuria de a fi propriul stăpân”.

Prima activitate la care s-a înscris fostul senator după încarcerare, în august 2014, a fost una sportivă, cea de forţă-culturism, scrie adevarul.ro. El a scris şi câteva articole în acel an la revista „Sport şi sănătate”. Printre dezbaterile la care a fost activ se numără „Ziua Internaţională a Păcii”, „Ziua Internaţională a Inimii”, „Ziua Internaţională a Toleranţei” şi „Ziua Internaţională pentru Eliminarea Violenţei asupra Femeilor”. În decembrie 2014, Voiculescu a participat la realizarea unor obiecte de decoraţiuni pentru Crăciun şi a contribuit la Masa Rotundă „Obiceiuri şi Tradiţii de Crăciun”. Cele mai multe activităţi le-a avut în luna decembrie 2014, atunci când a şi publicat două cărţi pe teme economice.

În 2015, Voiculescu a continuat colaborarea la revista „Sport şi Sănătate” şi a publicat alte 9 lucrări ştiinţifice. În acelaşi timp cu munca la curăţenie în penitenciar, el a particpat la diverse conferinţe şi dezbateri: „Mihai Eminescu - Luceafărul poeziei româneşti”, „Conexiuni – corp, minte, spirit”, „Cerealele glutenice şi boala celiacă”, „Bolile cardiovasculare”, „Importanţa hidratării pentru sănătate”, „Energia regenerabilă contribuie la o planetă mai curată”, „Campanie de informare privind protecţia consumatorului în mediul penitenciar” şi „Schimbări climatice”. Dan Voiculescu a fost spectator, în aprilie 2015, la unul dintre evenimentele importante ale penitenciarului: „Concursul interactiv - Ziua Internaţională a Dansului” iar în decembrie acelaşi an s-a implicat în activităţile derulate în cadrul „Proiectului de Crăciun”.

În 2016, Dan Voiculescu nu a mai scris nicio carte. A colaborat în continuare la revista „Sport şi Sănătate”, a participat la concursul „Bucuria de a fi propriul stăpân” şi la o expoziţie de obiecte decorative.

Comisia de eliberare condiţionată a Penitenciarului Rahova a considerat că fostul senator a executat, efectiv, prea puţine zile din pedeapsa de 10 ani de închisoare primită pentru rolul avut în privatizarea frauduloasă a Institutului de Cercetări Alimentare. Mai exact a făcut 841 de zile din cele 3.653 dispuse de instanţă. Conform legii, poate beneficia de eliberarea condiţionată după efectuarea unei treimi din pedeapsă, adică a 1.217 zile. Pe 13 decembrie, opinia comisiei penitenciarului va ajunge pe masa instanţei Judecătoriei Sectorului 5, împreună cu solicitarea de eliberare condiţionată formulată de Dan Voiculescu.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri