Sari la conținut
News Alert

Ce spune Laura Codruța Kovesi despre o candidatură la Președinția României

Laura Codruța Kovesi a spus în emisiunea „Jurnalul de seară” de la Digi24 că nu o tentează o carieră politică și nici nu știe cum sau de unde a apărut această informație.

„Probabil o persoană care a vrut să facă o glumă proastă, nu pot să-mi explic altfel”, a spus șefa DNA despre zvonurile pe această temă.

„E interesant că știe ce vreau eu să fac și poate eu nu știu ce fac peste trei luni de zile. Vreau să vă spun că anul acesta o să am o vechime în magistratură de 20 de ani și toată experiența mea profesională vreau să o folosesc în interesul sistemului. Preocuparea mea principală acum este să îmi duc la bun sfârșit mandatul, să-mi ajut colegii cât se poate de mult, să fim în continuare o echipă și prioritatea noastră e să ne facem treaba. Profesionist și eficient. Nu mă interesează altceva, nu mă interesează nici să fac campanie electorală, nu mă interesează nici să candidez la Președinție, în niciun an”, a spus Laura Codruța Kovesi, la Digi24.

„Categoric vă spun că nu mă interesează o astfel de funcție și nu voi candida niciodată pentru o astfel de funcție”, a subliniat șefa DNA.

Întrebată dacă o interesează dacă Traian Băsescu o urăște, ea a răspuns: „Nu mă interesează cine mă urăște, nu mă interesează cine mă iubește.”

„Eu nu sunt în această funcție nici pentru a fi urâtă, nici pentru a fi iubită. Sunt aici pentru a-mi face treaba”, a adăugat procurorul șef al DNA.

„Mandatul pe care eu îl am este un mandat de trei ani de zile. Acest mandat va fi finalizat în 15 mai 2016. Mai există posibilitatea să reînnoiesc acest mandat, dacă o să doresc acest lucru sau dacă va fi posibil să fac acest lucru. Nu știu, voi vedea. Acest lucru se va întâmpla la anul, dar până la anul eu sunt în această funcție și preocuparea mea principală este să-mi îndeplinesc cât mai bine atribuțiile”, a afirmat Codruța Kovesi.

Întrebată cum măsoară succesul, șefa DNA a răspuns: „În virtutea funcției pe care o am, cel puțin în prezent, măsor succesul prin încrederea pe care cetățenii o au în noi. Și măsor succesul prin faptul că am reușit la DNA să fac o echipă consolidată de procurori curajoși, activi, și să văd că fiecare din ei își dorește să-și facă treaba.”

„Nu cred că există nimeni în România care în acest moment să audă un procuror 'Sunt prea multe arestări, hai să nu mai facem dosare, hai să-i lăsăm să fure'. Nu veți auzi asta de la nimeni din DNA. Și sunt convinsă că toți colegii care lucrează în DNA doresc să facă cât mai multe dosare”, a mai spus Laura Codruța Kovesi.