Sari la conținut

Cele două surori campioane la karate au fost reţinute. Ele ar fi ajutat cetăţeni din Orientul Mijlociu să ajungă în vestul Europei

Două surori din Arad, campioane naţionale la karate, au fost reţinute miercuri spre joi noapte pentru 24 de ore. Procurorii DIICOT le acuză că ar fi ajutat peste 50 de cetăţeni din Orientul Mijlociu, inclusiv suspecţi de terorism sau mercenari, să ajungă ilegal în vestul Europei.

Potrivit rechizitoriului procurorilor, transportul persoanelor se făcea cu maşini conduse de şoferi cu dizabilităţi, care treceau mai uşor de controlul poliţiştilor de frontieră. Pentru trecerea ilegală a graniţei, gruparea ar fi încasat de la fiecare client (de obicei iranieni, irakieni sau sirieni) între 2000 şi 3500 de euro.

Timp de un an, seriviciile speciale au monitorizat gruparea. Unele din microbuzele cu migranţi au fost oprite la Nădlac. Altele au fost însă lăsate intenţionat să treacă şi oprite de autorităţile din alte state. Aşa s-au aflat rutele de deplasare şi organizarea grupării. Clienţii, care trebuiau să ajungă prin forţe proprii în Turcia, erau apoi preluaţi de gruparea celor două campioane şi trecuţi ilegal prin Bulgaria, România şi Ungaria, până în Italia, Germania sau Austria, spun procurorii.

Alături de cele două sportive, alte 11 persoane, cetăţeni români şi turci, au fost aduse pentru audieri la Direcţia de Luptă împotriva Crimei Organizate. Anchetatorii au percheziţionat locuinţele acestora din Arad, Braşov, Dolj, Ialomiţa, Galaţi, Vâlcea şi Bucureşti.

Membrii grupării sunt pasibili de pedepse cu închisoarea de până la zece ani.

Anchetatorii spun că gruparea din care fac parte cele două campioane era finanţată de o organizaţie din Turcia, monitorizată de servicii secrete din mai multe ţări pentru posibile legături cu grupări teroriste.

Cele două surori acuzate erau cunoscute acasă, la Arad, nu doar ca sportive de excepţie, ci şi ca persoane sufletiste, gata să sară în ajutorul nevoiaşilor. Ele fac şi voluntariat la asociaţia pentru persoane cu handicap Temerarii Arad.