Sari la conținut
News Alert

Cererea de eliberare a lui Victor Becali, respinsă definitiv

Victor Becali, condamnat la patru ani şi opt luni de închisoare în dosarul „Transferurilor”, rămâne în penitenciar după ce Tribunalul Constanţa a respins contestaţia acestuia la decizia magistraţilor Judecătoriei Medgidia, care au hotărât, în octombrie, ca acesta să nu fie eliberat condiţionat. Decizia Tribunalului este definitivă, scrie News.ro.

victor becali

Tribunalul Constanţa a judecat pe data de 14 noiembrie contestaţia depusă de Victor Becali la decizia Judecătoriei Medgidia din data de 25 octombrie care a respins cererea sa de eliberare condiţionată. În timpul şedinţei de săptămâna trecută, Victor Becali a spus că are acceptul comisiei penitenciarului unde este încarcerat pentru a fi eliberat condiţionat, că a primit 19 recompense şi o singură sancţiune din cauza necunoaşterii regulamentelor interne şi a achitat tot prejudiciul din dosar. Instanţa a amânat atunci pronunţarea pentru data de 21 noiembrie.

Luni, magistraţii Tribunalul Constanţa au respins contestaţia lui Victor Becali ca nefondată, astfel că acesta rămâne în continuare în penitenciar, decizia fiind definitivă.

Victor Becali este încarcerat la Penitenciarul Poarta Albă, unde ispăşeşte o pedeapsă de patru ani şi opt luni închisoare în dosarul „Transferurilor”.

În 14 septembrie, fratele lui Victor Becali, Ioan Becali, a fost eliberat condiţionat din închisoare, printr-o decizie a Tribunalului Ilfov, după ce a executat doi ani şi jumătate din pedeapsa de şase ani şi patru luni de închisoare.

În martie 2014, în dosarul transferurilor de jucători au fost condamnaţi Ioan Becali şi Cristian Borcea la câte şase ani şi patru luni de închisoare, Victor Becali la patru ani şi opt luni de închisoare, George Copos la trei ani şi opt luni de închisoare, Mihai Stoica la trei ani şi şase luni de închisoare, Gheorghe Popescu la trei ani, o lună şi zece zile de închisoare, iar Jean Pădureanu şi Gheorghe Neţoiu la câte trei ani şi patru luni de închisoare.

Dintre cei opt oameni din fotbal mai sunt încarceraţi Victor Becali şi Cristian Borcea, ceilalţi fiind eliberaţi condiţionat.

Victor Becali mai este judecat într-un dosar alături de Ioan Becali şi Cristian Borcea, pentru că i-ar fi dat mită 195.000 de euro judecătoarei Geanina Terceanu, de la Tribunalul Bucureşti, ca să dispună achitarea oamenilor din fotbal acuzaţi în dosarul „Transferurilor”.