Sari la conținut

Cererea Elenei Udrea de a-şi renova celula, respinsă de conducerea Arestului Poliției Capitalei

Foto: Mediafax

Răspunsul la solicitarea Elenei Udrea a fost dat după ce aceasta a fost eliberată din arest şi plasată în arest la domiciliu, în dosarul „Microsoft”, pe 17 februarie, ea fiind din nou arestată miercuri, în dosarul „Gala Bute”. 

Elena Udrea a solicitat, pe 13 februarie, conducerii Arestului Poliţiei Capitalei să-i permită ca, pe banii ei, să văruiască celula în care a fost închisă, să vopsească gratiile şi caloriferele, să schimbe mobilierul şi să tapeteze pereţii, potrivit unor surse din Poliţie.

Sursele citate au precizat, pentru Mediafax, că, în virtutea legii donaţiei, Elena Udrea a adresat conducerii Arestului Central al Poliţiei Capitalei o cerere în care a solicitat să i se permită să-şi renoveze celula. Udrea a menţionat că intenţionează să văruiască, să vopsească zăbrelele şi caloriferele, să schimbe mobilierul şi să pună tapet pe pereţi.