Fostul ofițer SRI Daniel Dragomir, arestat în dosarul Black Cube. De ce îl acuză DIICOT și DNA

Data actualizării: Data publicării:
crop

Fostul ofițer SRI Daniel Dragomir, reținut aseară de DIICOT în dosarul Black Clube, a fost arestat preventiv pentru 30 de zile. Acesta este acuzat de trafic de influență și spălare de bani într-un alt dosar, instrumentat de procurorii DNA.

crop

Daniel Dragomir este locotenent-colonel în rezervă, fost şef în cadrul Direcţiei Generale de Prevenire şi Combatere Terorism din SRI.

În ianuarie anul trecut, procurorii DNA l-au acuzat pe Daniel Dragomir că ar fi primit, prin intermediul soției sale, peste două milioane de lei mită de la administratorul unei firme, pentru a interveni la funcţionari din Ministerul Finanţelor, ANAF şi Garda Financiară, în vederea opririi unor controale sau pentru rambursări de TVA.

Potrivit procurorilor, în perioada octombrie 2012 - octombrie 2013, Daniel Dragomir, care îndeplinea funcţia de şef grupare sectoare informativ-operative în Direcţia Generală de Prevenire şi Combatere Terorism din SRI, ajutat de soţia sa, a cerut şi, ulterior, a primit 2.030.353,32 lei, echivalent a aproximativ 462.000 de euro, de la administratorul unor societăţi comerciale, denunţător în cauză. Daniel Dragomir a primit banii în schimbul promisiunii că va interveni la funcţionari cu putere de decizie din Ministerul Finanţelor, Agenţia Naţională de Administrare Fiscală şi Garda Financiară.

„Inculpatul i-a promis denunţătorului că-i va determina pe acei funcţionari publici să îndeplinească sau să nu îndeplinească acte ce intrau în sfera atribuţiilor de serviciu sau erau contrare acestora, în legătură cu rambursarea la timp, de către firmele martorului denunţător, a unor sume de bani, solicitate cu titlu de TVA de la bugetul de stat, sau stoparea unor controale fiscale”, au arătat procurorii în ordonanţa de reţinere.

Din cei peste două milioane de lei primiţi de fostul ofiţer SRI, 1.648.400 de lei au fost depuşi într-un cont bancar deschis pe numele altei persoane, 309.952,32 de lei au reprezentat finanţarea cheltuielilor necesare înfiinţării, dotării şi asigurării funcţionării unei societăţi comerciale, precum şi un autoturism marca Porsche Cayenne, iar alţi 72.000 de lei (echivalent a 18.000 euro), au fost daţi soţiei lui Dragomir sub forma unui salariu lunar de 8.000 de lei, în calitate de administrator al firmei nou înfiinţate, au precizat procurorii.

„În aceeaşi perioadă, cei doi inculpaţi au transferat succesiv sumele de bani menţionate mai sus, în conturi aparţinând acestora sau unor membri ai familiei, iar ulterior au constituit depozite şi au cheltuit o parte din bani în interes personal, în scopul disimulării originii ilicite a sumei de 1.648.400 lei, reprezentând contravaloarea a 374.078,01 euro, produs al infracţiunii de corupţie”, potrivit anchetatorilor.

Acum, procurorii DIICOT îl acuză că i-ar fi ajutat pe pe spionii israelieni să strângă informaţii despre fostul procurorul-şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, Laura Codruța Kovesi. Potrivit DIICOT, este vorba despre operațiunea „Tornado”, demarată în martie-aprilie 2016, la solicitarea altor două persoane suspectate în acest caz, dar pe care DIICOT nu le-a numit.

Ce crede Daniel Dragomir despre DNA, Guvern și politicieni

Fostul ofițer SRI este activ pe Facebook, unde comentează diverse articole publicate în mass-media.

Screen Shot 2016-09-14 at 13.30.01

El o critică pe șefa DNA, Laura Codruța Kovesi, și pe ministrul justiției, Raluca Prună, în schimb îi dă dreptate lui Ion Cristoiu.

Despre DNA a scris că „ne spune negru pe alb ce și cum să alegem” și, în legătură cu direcția anticorupție, a scris despre „erdoganizarea României”.

Mai scrie că Raluca Prună este „un dezastru” și nu pierde ocazia să critice guvernul tehnocrat.

„A început şi societatea civilă să vadă cum se umflă tehnocraţii cu pompa. Ministrul Ghinea 0 fonduri europene. Ne arată cât de hoţi, incompetenţi, mincinoşi sunt aceşti "tehnocraţi" aduşi pe funcţii înalte cu 0 experienţă, 0 cunoaştere, dar un imens tupeu... Acest tupeu îl vom plăti cu toţii prin nepăsarea noastră. Iar hipsterimea manipulată va suferi prima”, scrie el.

Daniel Dragomir este de asemenea un adept al curentului care susține că firmele românești sunt defavorizate în fața capitalului străin: „Păi nu am zis că aducem manageri străini? Că ei sunt frumoşi? Deştepţi? Cuminţi? Devreme acasă? Că ei când aud de corupţie fac apoplexie? Că ei sunt competenţi şi curaţi? Ne fură tehnocraţii şi străinii de nu ne vedem... şi nimeni nu îi vede, că aşa e ordinul pe unitate azi... Noi doar comunicate din care ne facem hoţi, proşti, corupţi ştim să dăm... Ne distrugem ţara şi o vindem la nişte tâmpiţi incompetenţi, cu o voioşie demnă de casele de nebuni...”, scrie el pe Facebook.

Într-o altă postare, Daniel Dragomir evocă o posibilă arestare a Codruței Kovesi.

„Şefa DNA să stea în banca ei...Să nu mai ţipe la un jurnalist...Să nu mai mintă în interviuri..ca la Europa FM. Să aştepte cuminte în banca domniei sale până o să i se pună brăţările pe care le merită cu prisosinţă pe mânuţele ei mari”, a scris el.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri