Codul de procedură penală, una dintre cea mai contestate legi la Curtea Constituțională

Data publicării:
ccr ciocanel mic ccr ro 1

Unul din capitolele Codului de Procedură verificate de judecători se referă la Camera preliminară. o nou procedură, menită să scurteze durata proceselor. Numai că reglementarea avea ea însăşi unele probleme.

Unul dintre articole prevedea că judecătorul de cameră preliminară se poate pronunţa fără să citeze părţile. Incorect, spun judecătorii constituţionali. Inculpaţii trebuie să poată dezbate observaţiile depuse judecătorului. Iar probele sunt esenţiale, aşa că procurorul trebuie şi el să se bucure de acelaşi tratament.

CRISTI DANILEŢ, judecător, membru CSM: Pe noi ne surprinde acum timpul relativ scurt în care s-au invocat aceste excepţii de neconstituţionalitate. Este important să înţelegem că aceste două coduri sunt esenţiale pentru respectarea drepturilor omului. Mă bucur că aceste excepţii au fost invocate pentru că ne-au arătat ce probleme, ce sincope sunt în noile reglementări.

O altă dispoziţie declarată neconstituţională se referă la controlul judiciar, cea mai usoara dintre formele de restrangere a libertatii. Masura le-a fost dispusa mai multor demnitari, printre care Radu Mazăre, Aristotel Căncescu, Nicuşor Constantinescu, deputatilor Ion Diniţă şi Cătălin Teodorescu. Şapte articole privind controlul judificar au fost invalidate dintr-un foc. Reproşul Curtii Constitutionale: legea nu prevede nicio limita temporală de aplicare a controlului.

Guvernul a fost obligat să intervină. A adoptat o ordonanţă în acord cu decizia Curţii.

Doi ani au stat noile Coduri, penal si de procedura, in dezbaterea Parlamentului. Printre autorii legilor cadru intrate in vigoare la 1 februarie se numără fosta şefă a DIICOT, Alina Bica, astăzi în arest in dosarul unei despagubiri ilegale de 90 de milioane de euro, şi judecătorul Mihai Udroiu, al cărui nume apare, de asemenea în acest dosar. Subcomisia parlamentară care a analizat noile coduri a fost condusă de deputatul PSD Victor Ponta.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri