Sari la conținut
News Alert

Concluziile legiştilor în cazul accidentului de pe DN1: Şoferul care l-a provocat nu consumase alcool

 

Reprezentanţi ai Serviciului de Medicină Legală (SML) Prahova au declarat, marţi, pentru Mediafax, că necropsia arată că bărbatul nu consumase alcool înainte de producerea accidentului. Sursele citate au precizat că la SML Prahova în cadrul necropsiilor se fac doar determinări pentru alcool, nu şi pentru substanţe stupefiante.

Accidentul de pe DN1, provocat cu intenție

Tânărul care a provocat accidentul de la Floreşti avea 28 de ani şi lucrase pe vase de croazieră

Șase morți, într-un accident rutier pe DN1. Ultimul mesaj al şoferului care l-a provocat: "Plec într-o lume mai bună. Aveţi grijă pe cine iubiţi"

În ceea ce priveşte cauzele morţii acestuia şi a celorlalte cinci victime, reprezentanţii SML Prahova spun că acestea aveau ”leziuni foarte grave, numeroase politraumatisme, zdrobiri, compresiuni, rupturi de organe interne incompatibile cu viaţa”.

Trupurile neînsufleţite ale celor şase victime ale accidentului au fost ridicate luni de la sediul din Ploieşti al SML Prahova.

Procurorii de la Parchetul Tribunalului Prahova au preluat, luni, de la Inspectoratul de Poliţie Judeţean dosarul în cazul accidentului, iar surse judiciare afirmau că va fi schimbată încadrarea juridică din ”ucidere din culpă” în ”omor calificat”, în urma datelor care arată că tânărul de 28 de ani care a provocat accidentul a făcut acest gest cu premeditare.

Accidentul a avut loc sâmbătă seară, pe Drumul Naţional 1, între Ploieşti şi Câmpina. În urma impactului extrem de violent, atât şoferul care a provocat accidentul, cât şi cei cinci ocupanţi ai maşinii care circula regulamentar au murit pe loc.

Principala ipoteză luată în calcul de anchetatori este că tânărul de 28 de ani ar fi încercat să se sinucidă. Ipoteza a fost conturată după ce a lăsat pe contul său de Facebook un mesaj prin care îşi lua adio de la cunoscuţi: "Aveţi grijă de voi prieteni, amici, cunoştinţe! Eu plec într-o lume mai bună şi aveţi grijă pe cine iubiţi să nu păţiţi la fel ca mine! Vă iubesc pe toţi! Iartă-ma, Doamne, pentru ceea ce fac, dar aşa nu mai rezist să trăiesc".