Control judiciar prelungit pentru Elena Udrea şi Ioana Băsescu

Data actualizării: Data publicării:
colaj udrea ioana basescu
Foto: InquamPhotos

Procurorii au prelungit cu 60 de zile controlul judiciar pentru Elena Udrea şi Ioana Băsescu şi le-au chemat miercuri la DNA pentru a le anunţa că vor avea în continuare aceleaşi obligaţii stabilite prin măsura preventivă luată în urmă cu două luni, în dosarul privind finanţarea campaniei electorale din 2009 a lui Traian Băsescu, scrie News.ro.

colaj udrea ioana basescu
Fotografii: Inquam Photos / Octav Ganea

Elena Udrea a spus că se aşteaptă ca dosarul să fie trimis la instanţă în campania electorală pentru alegerile parlamentare, pentru că este un dosar făcut să o intimideze şi, probabil, să o determină să se retragă din politică.

Fostul ministru al Dezvoltării Regionale, Elena Udrea, a fost pusă sub control judiciar în 22 septembrie, în dosarul privind finanţarea campaniei electorale din 2009 a lui Traian Băsescu, fiind acuzată de spălare de bani şi instigare la luare de mită.

Tot atunci a fost luată măsura controlului judiciar şi pentru Ioana Băsescu, fiica cea mare a fostului preşedinte Traian Băsescu, aceasta fiind acuzată de instigare la abuz în serviciu şi instigare la spălare de bani.

În aceeaşi cauză sunt cercetaţi, tot sub control judiciar, Gheorghe Nastasia, fost secretar general în Ministerul Dezvoltării în mandatul Elenei Udrea, Victor Tarhon, fost preşedinte al Consiliului Judeţean Tulcea, Ioan Silviu Wagner, fost director general al Oil Terminal, şi omul de afaceri Giovanni Mario Francesco, fostul concubin al Ioanei Băsescu. 

Pe timpul cât se află sub control judiciar, inculpaţii trebuie să respecte o serie de obligaţii, între care să nu părăsească ţara, să se prezinte la poliţie în zilele stabilite în programul de supraveghere judiciară şi să nu comunice direct sau indirect, pe nicio cale, cu persoanele menţionate în ordonanţa de dispunere a controlului judiciar.

„Legătura dintre persoanele care obţineau banii pe cale nelegală şi prestatorii de servicii legate de campanie era realizată de inculpata Udrea Elena Gabriela. Aceasta conducea un staff de campanie informal al unuia dintre candidaţi şi, din această poziţie, coordona atât achiziţiile de servicii de campanie, cât şi persoanele care au acţionat ca intermediari pentru plăţile realizate, astfel încât sumele de bani să ajungă la societăţile prestatoare. Remiterea foloaselor infracţionale se realiza prin încheierea unor contracte fictive cu societăţi care prestau în realitate servicii în cadrul campaniei electorale, respectiv publicitate stradală, tipărire de afişe, reclame publicate în mass media, realizarea unor pagini de internet, monitorizarea presei, organizarea de spectacole şi prestarea de servicii de consultanţă”, susţin anchetatorii.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri