Controverse pe beneficiile denunțătorilor

Data publicării:
catuse
Foto: Guliver/GettyImages

Beneficiile pe care legea le acordă denunţătorilor produc confuzie în rândul magistraţilor. Legea spune că orice persoană cercetată care îi ajută pe procurori, printr-un denunţ, să descopere alte fapte penale, primeşte pedepse reduse la jumătate. Numai că nu spune şi dacă acelaşi denunţ poate fi invocat ori de câte ori cel care l-a depus încalcă legea. Problema va fi tranşată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, care va decide cum trebuie interpretată legea.

O instanţă din Constanţa a cerut curţii supreme să tranşeze interpretarea articolului din legea protecţiei martorilor care le acordă denunţătorilor beneficii în propriile dosare penale.

Andreea Georgescu, reporter Digi24: Înalta Curte va stabili, pentru viitor, cât de mult un denunţ ajută un inculpat: poate fi invocat o singură dată pentru a obţine înjumătăţirea limitelor de pedeapsă sau, din contră, e asul din mâneca apărării ori de câte ori persoana respectivă intră în conflict cu legea?

Problema a fost ridicată în dosarul unui om bănuit de furt, recidivist. Acesta denunţase în trecut fapte similare, a avut o pedeapsă mai mică în primul dosar, dar a cerut pentru a doua oară să i se aplice beneficiile din Legea protecţiei martorilor, invocând acelaşi denunţ. Curtea de Apel Constanţa, unde s-a invocat chestiunea, a trimis şi opinia proprie.

Opinia instanţei care a cerut dezlegare: „În situaţia în care inculpatul a formulat un denunţ şi a beneficiat într-o altă cauză penală de reducerea la jumătate a limitelor de pedeapsă nu mai poate beneficia de aceeaşi cauză de reducere a pedepsei, în alte dosare şi fără limitare în timp”. (sursa: sesizare Curtea de Apel Constanţa)

Instanţa supremă este aşteptată să se pronunţe în ianuarie, iar hotărârea va fi obligatorie pentru toate instanţele. Decizia va cântări greu în mai multe dosare celebre. Gheorghe Ştefan, fostul edil din Piatra Neamţ, este judecat în prezent în trei dosare penale. A făcut un denunţ, dar deja a beneficiat de el, prin reducerea la jumătate a pedepsei în dosarul Microsoft 1.

Gheorghe Ştefan, fost vicepreşedinte PDL: Sunt frustrat pentru că adevaraţii hoţi care au furat banii din Microsoft sunt liberi şi au băut şampanie.

Dinu Pescariu l-a denunţat, la rândul său, pe fostul edil în cazul în care a fost trimis după gratii, însă acum este, la rândul său, inculpat în două dosare.

Dinu Pescariu, om de afaceri: În niciun caz asta nu înseamnă că o să tac... indiferent cât de mult şi-ar dori unii să tac, să nu scot niciun cuvânt, să nu scot niciun cuvânt...

Şi omul de afaceri Nelu Iordache a făcut denunţuri, dar are pe rolul instanţelor patru procese în care este inculpat.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri