CSM respinge contestația lui Emilian Eva față de suspendarea din funcția de procuror ca urmare a arestării

Data publicării:
ciocan justitie ciocanel sentinta judecatori foto facebook elena udrea 21 08 2015

În 13 iulie, Secția pentru procurori a CSM a hotărât suspendarea din funcție a lui Emilian Eva, procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Iași, ca urmare a dispunerii față de acesta a măsurii arestării preventive.

Procurorul Emilian Eva este cercetat de DNA pentru luare de mită, spălare de bani, efectuarea de operațiuni financiare ca acte de comerț incompatibile cu funcția, fals în declarații. El a devenit cunoscut după ce a instrumentat dosarul privatizării ICA, în care Dan Voiculescu a fost condamnat la zece ani de închisoare.

Inițial, procurorul a fost pus sub acuzare pentru că a tranzacționat peste 200 de picturi, cu o valoare de piață de aproximativ 300.000 de euro, deși calitatea de magistrat este incompatibilă cu efectuarea actelor de comerț.

Potrivit DNA, în cursul lunilor mai - iunie 2014, perioadă în care tatăl său se afla internat în spital, Emilian Eva i-a solicitat unui medic să depună toate diligențele profesionale „ca să fie bine pentru toată lumea”, în sensul de a-i acorda tratamentul de specialitate tatălui său.

Ulterior acestei solicitări, în data de 16 iunie 2014, Emilian Eva a dispus printr-o ordonanță clasarea unei cauze penale, respectiv renunțarea la urmărirea penală față de medicul respectiv, cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de luare de mită, înșelăciune, purtare abuzivă, fals intelectual, uz de fals.

Soluția a fost dispusă la un interval de patru zile de la data repartizării dosarului respectiv procurorului Emilian Eva.

În intervalul august 2014 - martie 2015, Emilian Eva a pretins și primit de la medicul respectiv diverse bunuri și foloase necuvenite drept contraprestație pentru soluția favorabilă adoptată.

Astfel, în perioada august 2014 - martie 2015, medicul i-a furnizat lui Emilian Eva 57 de tablouri, ulterior acesta din urmă intermediind tranzacționarea lor către o persoană, în schimbul unui comision de 16.000 de euro.

În februarie 2015, pretextând că trebuie să restituie suma de 20.000 de euro luată cu împrumut de la un om de afaceri, pentru a achiziționa tablouri și a le revinde, Emilian Eva a pretins și primit de la același medic cinci tablouri ale unor pictori cunoscuți pe care a susținut că urma să le remită omului de afaceri. În fapt, Emilian Eva a revândut aceste tablouri sau le-a păstrat, fără a restitui suma de 20.000 de euro omului de afaceri.

De asemenea, în același interval, Emilian Eva a pretins și primit de la medicul respectiv un tablou, la un preț subevaluat, pentru care a plătit suma de 1.000 de lei, în loc de 2.000 de lei, cât era valoarea de piață.

Ulterior, Emilian Eva a pretins și primit de la aceeași persoană, cu titlu gratuit, încă două tablouri.

La data de 12 ianuarie 2015, printr-un intermediar, Emilian Eva a obținut de la Ministerul Culturii - Direcția Județeană pentru Cultură Iași un certificat de export definitiv și a trimis în Regatul Unit al Marii Britanii trei tablouri, spre a fi valorificate prin intermediul unei case de licitații, una dintre aceste picturi fiind pretinsă și primită cu titlu de mită.

În perioada august 2014 - iunie 2015, Emilian Eva a tranzacționat sau a intermediat tranzacționarea a peste 200 de picturi, cu o valoare de piață de aproximativ 300.000 de euro, deși calitatea de magistrat este incompatibilă cu efectuarea actelor de comerț.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri