Sari la conținut
News Alert

Cum am fost transportat "în cuşcă". Fragment din viitoarea carte a lui Traian Berbeceanu

La un an de la decizia prin care magistraţii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a României l-au achitat, Traian Berbeceanu, fostul şef al Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Alba, a publicat pe pagina sa de Facebook un fragment din „Radiografia unei mârşăvii judiciare", un posibil titlu de carte despre care poliţistul lasă să se înţeleagă că publicul va afla mai multe „în curând”.

berbeceanu

FOTO. Facebook

Fragment din „Radiografia unei mârşăvii judiciare”:

„(...) Îmi amintesc că atunci când trebuia să fiu transportat la București, la I.C.C.J., pentru a participa la ședința în care urma să se judece recursul formulat de mine împotriva arestării preventive, fusesem anunțat cu doar o zi înainte despre aceasta. Trebuia să plecăm în jurul orelor două noaptea, ședința urmând să înceapă dimineața, la orele nouă. Gândurile și îngrijorarea nu m-au lăsat să mă odihnesc deloc, înaintea deplasării.

Noaptea, pe la orele unu și jumătate, ușa celulei s-a deschis cu zgomot puternic, unul dintre colegii care urmau să asigure escorta, anunțându-mă că sosise timpul. (...). Atunci am aflat că (...) pentru mine fusese “rezervată” duba specială de transport a deținuților. (...)

Deși nu am cerut explicații și nu au avut vreo obiecțiune, colegii din escortă, jenați, mi-au explicat că acea decizie fusese luată de conducerea I.P.J. Alba, de comun acord cu D.I.I.C.O.T.-ul. Aflasem că anterior se purtaseră discuții aprinse pe această temă, că atât colegii din Brigadă, cât și cei de la S.A.S. se oferiseră voluntari pentru a mă transporta la București, cu o mașină de serviciu normală, împreună cu escorta asigurată de Arestul Inspectoratului. Solicitările acestora au fost lovite de refuzul categoric al conducerii I.P.J.-ului, care ar fi replicat că D.I.I.C.O.T.-ul solicitase să fiu transportat ”în cușcă”.

“Cușca” era un compartiment metalic, amenajat în interiorul unei dube a cărei destinație constructivă era de transport de mărfuri. Era prevăzută cu ușă metalică, cu zăvoare exterioare, fără geamuri. În interior se aflau două băncuțe tari și înguste, extrem de incomode. Era ultima noapte a lunii octombrie, afară fiind extrem de frig, temperatura coborând cu multe grade sub limita de îngheț. Aceeași temperatură era și în cușcă! Voiau să mă umilească și să mă chinuie, cât mai mult!

Eram obosit, mă simțeam foarte rău, starea de sănătate fiindu-mi precară. Orele întregi petrecute în gerul din cușcă, mi-au introdus frigul în oase, tremurând din toate încheieturile. Frigul și poziția incomodă oferită de băncuța pe care stăteam, mi-au provocat crampe musculare. Lipsa geamurilor îmi crea senzația stranie că nici măcar nu știam direcția de deplasare, nu aveam cum să intuiesc eventualele frânări, ori să prevăd curbele, astfel că în foarte multe rânduri mi-am pierdut echilibrul, între pereții metalici. Pe bună dreptate, “cușca” își merita denumirea!”

Marian Godină: Pe măsură ce citeam, imaginația mă ajuta să vizionez cel mai bun film polițist pe care l-am văzut vreodată

"Eu sunt un subofițer de circulație căruia îi tremură izmenele iarna în intersecție, dumnealui e ofițer la BCCO. Mai dau și eu de hoți și așa ziși interlopi, dar el are de-a face mereu cu spețe pe care eu le văd doar în filme.
Nu am îndrăznit niciodată să îl intreb prin ce a trecut, dar mi-a trecut prin cap să îi propun să scrie o carte însă mi-a fost rușine să îi zic.
Într-o zi m-a sunat și mi-a spus ce vrea să facă.
Eram entuziasmat ca un copil. Nu numai că se hotărâse să scrie o carte, dar era deja pe terminate. Am fost mândru de mine că un om ca el a avut atâta incredere în mine incât mi-a zis că îmi va trimite capitol cu capitol, pe măsură ce le va scrie, ca să îmi dau cu părerea. Nu mi-am dat cu nicio părere pentru că nu am vrut să îi schimb în niciun fel stilul și trebuia să rămână autentic. Oricum nu aș fi avut ce să îi reproșez. Nu știu dacă scria capitolele noaptea, dar știu că dimineața mă trezeam cu un capitol nou și abia așteptam să îl citesc la cafea. Dacă ați citit "Flash-uri din sens opus", pot spune că după cartea lui Traian Berbeceanu, a mea va trece la pitici. Acolo sunt lucruri cu adevărat tari care m-au ținut cu sufletul la gură și, pe măsură ce citeam, imaginația mă ajuta să vizionez cel mai bun film polițist pe care l-am văzut vreodată".