Sari la conținut
News Alert

Cumnatul lui Adrian Năstase, acuzat de complicitate la trafic de influenţă în dosarul ASF

Corneliu Moldoveanu și Dan Odobescu sunt suspectați de procurorii anticorupție de complicitate la trafic de influență. 

Din ordonanța de extindere a cercetărilor penale privindu-pe Dan Radu Ruşanu rezultă că, după percheziţiile la sediul ASF, acesta ar fi impus angajaţilor instituţiei semnarea unor angajamente de confidenţialitate.

Între 28 şi 1 februarie au fost semnate 50 de angajamente de acest tip.

Conform acestor angajamente, divulgarea unor date organelor de urmărire penală sau instanţei de judecată fără aprobarea preşedintelui A.S.F., putea fi sancţionată cu desfacerea contractului de muncă, constituind abatere disciplinară”, au stabilit procurorii.

Pe de altă parte, probele administrate în cauză au arătat că în decembrie 2013, Ruşanu Radu Dan ar fi făcut presiuni asupra mai multor societăţi de asigurări pentru impunerea lui Radu Mustăţea, membru al CA al SC CARPATICA ASIG SA, la conducerea Biroului Asiguratorilor de Autovehicule din România.

Astfel, în intervalul 11-17 decembrie 2013, Dan Radu Ruşanu „l-a mandatat" pe vicepreşedintele Autorităţii de Supraveghere Financiară – conducătorul Sectorului Asigurări, Moldoveanu Corneliu Silviu, să contacteze asiguratorii din România, cu drept de vot, pentru a-i determina ca la alegerile din 19 decembrie 2013, aceştia să atribuie voturile lor lui Radu Mustăţea, în detrimentul contracandidatului său.

În 16 decembrie 2013, Moldoveanu Corneliu Silviu i-ar fi cerut lui Odobescu Dan, avocat suspendat de drept în cadrul Baroului Bucureşti și proprietar al unei societăți de asigurări, să intervină pe lângă diverşi asiguratori, astfel încât să le schimbe intenția de vot în favoarea lui Mustăţea Radu.

În baza acestei înţelegeri infracţionale, Odobescu Dan s-a angajat efectiv să determine persoanele împuternicite reprezentând 3 societăţi de asigurări să îl voteze pe Mustăţea Radu.

Din probele administrate până în prezent, a rezultat că, urmare a acestei înţelegeri frauduloase, dar şi a influenţei exercitate de Ruşanu Radu Dan şi de Moldoveanu Corneliu Silviu, au fost deturnate şi direcţionate, în favoarea inculpatului Mustăţea Radu, 91 voturi. Activitatea infracţională a condus la alegerea, ca preşedinte al BAAR, a inculpatului Mustăţea Radu, cu un număr total de voturi de 270 voturi, faţă de 139 voturi cât a obţinut contracandidatul său”, spun procurorii.


Dan Radu Ruşanu este arestat din 4 martie, fiind acuzat de constituire a unui grup infracţional organizat, complicitate la abuz în serviciu, favorizare a infractorului şi influenţare a declaraţiilor.

D. Ruşanu este suspectat că a întocmit şi a avizat proiectul OUG privind ASF şi ar fi acceptat „protejarea frauduloasă” a intereselor SC Carpatica Asig.

Acesta a demisionat de la conducerea ASF după ce a fost reţinut de procurori.

Omul de afaceri Ilie Carabulea şi Marian Mîrzac sunt arestaţi din 29 ianuarie. Aceştia sunt acuzaţi că, în mod fraudulos, în perioada mai - decembrie 2013, au reuşit să tergiverseze şi să influenţeze rezultatele unor controale dispuse de ASF faţă de societatea de asigurări.

În aceeaşi cauză, Laura Chiţoiu, soţia fostului ministru de Finanţe, Daniel Chițoiu, este urmărită penal pentru abuz contra intereselor publice, în calitate de director al Direcţiei Avizări din cadrul Autorităţii pentru Supraveghere Financiară. Laura Chiţoiu s-a autosuspendat din funcţia de director al Direcţiei Avizări din cadrul ASF.

În dosar mai sunt urmăriţi penal Radu Mustăţea, membru în CA al Carpatica Asig şi preşedintele Biroului Asigurătorilor de Autovehicule din România, şi Ovidiu Ioan Cezar Giurgea, funcţionar la Autoritatea de Supraveghere Financiară.

În 25 februarie, Direcţia Naţională Anticorupţie a cerut procurorului general al Parchetului instanţei supreme să solicite Camerei Deputaţilor aviz pentru urmărirea penală a lui Daniel Chiţoiu, pentru abuz în serviciu şi constituirea unui grup infracţional organizat, în perioada în care a fost ministru al Finanţelor. 

Camera Deputaţilor a respins, în 11 martie, prin vot secret, cererea privind încuviinţarea urmăririi penale a lui Daniel Chiţoiu.