Sari la conținut

Curtea Constituţională verifică incompatibilitatea aleşilor

 

Dacă textul în baza căruia au fost declaraţi incompatibili ar fi declarat neconstituţional s-ar închide povestea. (...) Din câte ştiu, mai avem decizii pe acest text de lege. Nu pe acest articol, dar pe legile astea sunt foarte multe contestaţii”, a declarat preşedintele CCR, Augustin Zegrean.

(VIDEO Augustin Zegrean)

Articolul de lege în cazul căruia Curtea Constituţională (CC) urmează să stabilească dacă este sau nu constituţional prevede că un ales local se află în stare de incompatibilitate dacă este şi reprezentant în adunările generale ale societăţilor de interes local.

"Funcţia de primar şi viceprimar, primar general şi viceprimar al municipiului Bucureşti, preşedinte şi vicepreşedinte al consiliului judeţean este incompatibilă cu (...) funcţia de reprezentant al unităţii administrativ-teritoriale în adunările generale ale societăţilor comerciale de interes local sau de reprezentant al statului în adunarea generală a unei societăţi comerciale de interes naţional", potrivit articolului 87 alineatul 1, litera f) din Legea 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei.

Judecătorii au fost sesizaţi în acest sens de primarul comunei Tuzla, care a dat în judecată ANI, după ce pe numele său a fost întocmit un raport cu privire la incompatibilitatea sa. Alte 13 astfel de sesizări au ajuns la Curtea Constituţională.

Opinia Curţii îi va servi inclusiv primarului Sibiului, Klaus Iohannis, care aşteaptă verdictul Instanţei Supreme în procesul pe care îl are cu inspectorii de integritate.