Sari la conținut

Curtea de Conturi a făcut 127 de sesizări penale pentru neregulile găsite în anul 2014

După aproape 2.800 de controale făcute atât la primării, cât şi la ministere şi companii de stat, Curtea de Conturi face bilanţul banilor irosiţi în 2014: circa 1,8 miliarde de lei.

Ce-i drept suma este mai mică decât în 2013, când aceeiaşi inspectori estimau prejudiciul adus bugetului de stat la peste 2,3 miliarde de lei. Bugetele primăriilor au fost cele mai sărăcite de modul cum s-au cheltuit banii.

Preşedintele Curţii de Conturi declara la finalul anului trecut că edilii au aruncat, în 2014, 30 de milioane de euro numai pe studii de fezabilitate pentru diferite investiţii.

Nicolae Văcăroiu, preşedintele Curţii de Conturi: „Multe dintre ele, din aceste SF, au fost de proastă calitate, unele nici nu au ajuns să meargă la aprobare. Altele care s-au dus au luat punctaje vai de mama lor și bineînțeles că au fost respinse. Cu banii ăștia, totuși, 30 de milioane, poți să faci multe lucruri, mai ales că în zona rurală știți cum stăm în ce privește iluminatul public, confortul stradal, circulația.”

Aurelian Dochia, analist economic: „În administraţia locală intervin mai multe slăbiciuni, inclusiv că în multe cazuri acolo nu există o expertiză potrivită. Sunt mulţi astfel de baroni locali, cum sunt ei numiţi, care probabil că impun subordonaţilor să semneze anumite documente chiar dacă nu sunt potrivite procedurilor şi cerinţelor legale.”

Pentru banii cheltuiţi prost în 2014, Curtea de Conturi a făcut 127 de sesizări către organele de urmărire penală. Inspectorii spun că au găsit indicii privind săvârşirea unor fapte de corupţie şi a unor infracţiuni de abuz în serviciu.

La sfârşitul anului trecut, peste 500 de dosare erau deschise la parchete ca urmare a unor sesizări făcute de Curtea de Conturi prin care se încearcă recuperarea a aproape două miliarde de euro.

Curtea de Conturi a descoperit prejudicii de 1,8 miliarde de lei în 2014