Sari la conținut

Darius Vâlcov, vizită-fulger la DNA

A fost o vizită mai puțin obișnuită. Darius Vâlcov nu a stat în fața procurorului de caz decât jumătate de oră. În plus, el nu a fost însoțit de un avocat, pentru că apărătorul fostului ministru se afla în acest timp în sala de judecată cu un alt dosar.

Darius Vâlcov, aflat în arest preventiv, a recunoscut în fața judecătorilor, zilele trecute, acuzațiile care i se aduc și spunea că vrea să dea declarații pentru a-i ajuta pe procurori să facă lumină în acest caz. Asta după ce, inițial, se jura că este nevinovat și se declara dispus, chiar, să se supună unui test cu detectorul de miniciuni.

Nu se știe exact, deocamdată, de ce a venit la DNA fostul ministru. E posibil să-i fie aduse la cunoștință noi acuzații. Ar mai fi o variantă pentru care Darius Vâlcov să fi fost chemat la DNA. Există posibilitatea ca procurorii să-i fi pus sechestru pe avere. Totuși, încă de săptămâna trecută procurorii au decis să confiște tot ce menționase Darius Vâlcov în declarația de avere, dar și ce au găsit polițiștii în timpul descinderilor – peste 100 de tablouri, trei kilograme de aur, sume mari în valută și aproape un milion de lei.

Citiți și:

Seiful cu averea lui Darius Vâlcov, plimbat în aproape tot județul Olt. Localnic: „A fost prost, trebuia să le țină în Elveția”