Sari la conținut

De la PNA la DNA. Provocările luptei anticorupție

Nota 3,5 a primit a procurorul general al României Tiberiu Niţu, la capitolul „Susţinerea luptei anticorupţie”, într-un studiu realizat de Centrul Român de Politici Europene şi Ambasada Marii Britanii în România Nici Consiliul Superior al Magistraturii nu a primit notă de trece.

Iar Parlamentul şi Guvernul au fost punctate cu nota 2.

Cel mai bine la capitolul „Încredere” stau Direcţia Naţională Anticorupţie şi şefa instituţiei - Laura Codruţa Kovesi.

Coruptia inhibă și intimidează, generând centre de putere si contol paralele și ilegale, incompatibile cu democrația. Iar pe termen lung duce la regres, segregare socială și economică și, cel mai grav, la o rasturnare enedmică a valorilor. Corupția e, de departe, principala problemă internă de siguranță națională”, a declarat președintele ales, Klaus Iohannis.

Bilanţul DNA: 834 de persoane trimise în judecată, peste o mie de inculpaţi condamnaţi, bunuri confiscate în valoare de 150 de milioane de euro, în condiţiile în care bugetul Direcţiei Naţionale Anticorupţie este de aproape 8 ori mai mic.

O creştere faţă de anii anteriori, dar independenţa instituţiei rămâne vulnerabilă în continuare din cauza procedurilor şi a legilor, avertizează Laura Codruţa Kovesi. A dat şi un exemplu - modul de numire a procurorului-şef al DNA.

E greu să găseşti o procedură între nevoia de a garanta independența DNA şi de a asigura responsabilitatea instituției in faţa societății. Este esenţial ca procesul să fie transparent, pe baza unor criterii şi să asigure o independenţă reală procurorilor în faţă de factorul politic”, a declarat Laura Codruţa Kovesi.

Aceleaşi discuţii se purtau şi în 2002, când a fost înfiinţat Parchetul Naţional Anticorupţie. Era în timpul guvernului condus de Adrian Năstase, cel care mai târziu a ajuns după gratii, condamnat în două dosare de corupţie instrumentate de DNA.

Rodica Stănoiu, ministru al Justiţiei, vorbea atunci despre piedicile puse înfiinţării unei instituţii care să lupte împotriva corupţiei.