Decizie amânată în cazul lui Adrian Năstase. Fostul premier își va petrece ziua de naștere în închisoare

Data publicării:
adrian nastase

Curtea de Apel Bucureşti a luat în discuţie astăzi contestaţia procurorilor anticorupţie împotriva deciziei Tribunalului Bucureşti. Anchetatorii cer un spor de pedeapsă de un an, pe care judecătorii Tribunalului nu l-au acordat.

Adrian Năstase a vorbit astăzi în sala de judecată despre eforturile pe care le-a făcut în perioada în care a fost premier pentru a construi instituţiile necesare justiţiei şi pentru a le asigura logistica necesară. În plus, a pomenit şi cele o sută de legi pe care, așa cum spune, le-a „generat” în domeniul justiţiei.

Fiul său l-a susţinut din nou în sala de judecată.

Ne-am fi bucurat mai mult ca de ziua lui să ne strângem acasă și să o serbăm decât la penitenciar, dar ne vom bucura indiferent de situație. Întotdeauna ziua lui a fost un prilej de a ne strânge noi, ca familie, acasă”, a spus Andrei Năstase.

Totuși, a spus el, nu i-a luat încă un cadou tatălui său.

Deocamdată nimic. Am fost puțini ocupați, a trebuit scoasă lucrarea știintifcă și pregătiri pentru ziua de azi, pentru că ne dorim să fie cât mai repede acasă. Nu m-am gândit ce să-i cumpăr”, a spus el.

Ion Cazacu, avocatul lui Adrian Nastase, a declarat vineri că fostul premier a mai scris o carte în închisoare și, pe lângă aceasta, mai are în lucru încă una. 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri