Sari la conținut
News Alert

Dezvăluirile fostului om de încredere al Elenei Udrea

Dezvăluire suprinzătoare a fostului consilier al Elenei Udrea la Ministerul Dezvoltării, Ştefan Lungu. Acesta a susţinut că a primit de la fosta sa şefă un bileţel pe care erau scrise întrebările pe care urmau să i le adreseze procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie.

Episodul ar fi avut loc în 2011, la sediul Ministerului Dezvoltării, înainte ca Ştefan Lungu să fie audiat în Dosarul Gala Bute, anchetă în care Elena Udrea a fost arestată preventiv.

El a explicat şi de ce a aşteptat până acum să dezvăluie aceste lucruri: „Am crezut din prima secundă a noii mele vieţi că e onest să le spun procurorilor ce ştiu. (...) Nu m-a interesat soarta altui om. Însă în momentele în care informaţiile sunt eronate, mincinoase, iar realitatea este diferită, am simţit nevoia să strig”, a spus Ştefan Lungu, la un post de televiziune.

El e, de asemenea, inculpat în dosarul Gala Bute şi a recunoscut acuzaţiile procurorilor.