Sari la conținut

Directorul general al Hexi Pharma, la Parchetul General

Până acum, nimeni nu a fost pus sub învinuire.

Firma lui Dan Condrea, Hexi Pharma, ar fi vândut dezinfectanți diluați în zeci de spitale, iar multe dintre achiziții ar fi fost făcute prin încredințare directă sau licitații dubioase, potrivit unei serii de dezvăluiri publicate de Gazeta Sporturilor. Mai multe instituții ale statului s-au sesizat în urma acestor anchete și au început să facă verificări.

Un control făcut de Direcțiile de Sănătate Publică din țară arată că sunt 50 de spitale în România, dintre care nouă în București, în care au fost găsite probe neconforme de substanțe dezinfectate. Printre acestea, și spitale în care au fost tratați pacienții care au suferit arsuri în incendiul de la clubul Colectiv.

Scandalul dezinfectanților s-a soldat și cu o demisie la nivel înalt. Patriciu Achimaș Cadariu a anunțat ieri că renunță la conducerea Ministerului Sănătății.

Parchetul General s-a sesizat din oficiu, în urma dezvăluirilor din presă, și a început o anchetă, la sfârșitul lunii aprilie. 

SRI a arătat, într-un răspuns pentru Digi24, că a trimis, în ultimii ani, peste 100 de informări legate de infecțiile nosocomiale și de problema dezinfectanților din spitale.

„SRI informează decidenții legali despre vulnerabilitățile sistemului public de sănătate. În documentele de informare adresate beneficiarilor legali, cu privire la problema infecțiilor nosocomiale, au fost prezentate inclusiv aspecte referitoare la calitatea necorespunzătoare a unor dezinfectanți utilizați la nivelul unităților spitalicești din țară.

Printre beneficiarii legali ai informărilor noastre pe această problematică sunt președinții de Consilii Județene, prefecții, miniștrii, primul-ministru, președintele României. Toți acești beneficiari legali au primit informări constante, fiecare potrivit atribuțiilor lui, despre disfuncționalitățile din sistemul public de sănătate din România. În ultimii cinci ani, SRI a trimis circa 100 de informări, inclusiv pe chestiuni legate de fenomenul infecțiilor nosocomiale intraspitalicești”, arată SRI.

Hexi Pharma a cerut, tot ieri, intrarea în insolvență, motivând că din cauza opririi producției nu-și mai poate plăti angajații.

Hexi Pharma are 350 de angajați. Aceștia ar fi fost notificați că vor fi plătiți până la 1 iunie, apoi vor fi concediați.