DNA a schimbat încadrarea juridică în dosarul Tel Drum și a reprezentanților săi

Data actualizării: Data publicării:
dna

Procurorii anticorupție au dispus, luni, schimbarea încadrării juridice, în sensul reținerii formei agravante a infracțiunilor inițiale, precum și punerea în mișcare a acțiunii penale față de societatea Tel Drum și reprezentanții acesteia, într-un dosar privind fraudarea fondurilor europene, cu un prejudiciu de peste un milion de euro.

Potrivit unui comunicat al DNA transmis AGERPRES, SC Tel Drum SA - persoană juridică, dar și Petre Pitiș și Mircea Vișan, reprezentanți ai societății, sunt urmăriți penal pentru săvârșirea infracțiunii de folosire sau prezentare cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene, cu consecințe deosebit de grave.

Citește și ”Cine se află, cu adevărat, în spatele lui Șerban Nicolae”

În dosar mai sunt cercetați Florian Neda, reprezentant al Tel Drum, Florian Ion, reprezentant al WFA Impex SRL, precum și societatea WFA Impex SRL - persoană juridică, pentru complicitate la săvârșirea infracțiunii de folosire sau prezentare cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene, cu consecințe deosebit de grave.

Potrivit DNA, pe 16 mai 2017 a fost înregistrată sesizarea Oficiului Național de Prevenire și Combatere a Spălării Banilor cu privire la suspiciuni privind activitatea unor firme, care, în cursul anului 2016, ar fi folosit o schemă de obținere ilicită de fonduri europene prin supraevaluarea prețului unor utilaje.

„În cursul lunii iulie 2015, Ministerul Fondurilor Europene a admis la contractare un proiect propus de societatea comercială Tel Drum SA în cadrul programului «Creșterea Competitivității Economice', finanțat din fonduri europene. În cadrul proiectului, Tel Drum SA urma să achiziționeze o 'stație mobilă de mixturi asfaltice pentru creșterea competitivității economice a SC Tel Drum SA»”, explică procurorii.

Astfel, arată procurorii anticorupție, în urma depunerii cererii de rambursare în luna februarie 2016, Tel Drum SA ar fi primit din fonduri europene 4.170.462,5 lei, sumă apropiată de valoarea maximă eligibilă în cadrul proiectului, nerambursabilă.

„A rezultat că, în cadrul proiectului prin care a primit finanțare din bani europeni, Tel Drum SA, prin reprezentanții săi Mircea Vișan și Petre Pitiș și cu ajutorul persoanei juridice WFA Impex SRL și a lui Florea Neda și Florian Ion, a simulat procedura prin care a achiziționat stația mobilă de preparare mixturi asfaltice. Ca urmare a procedurii de achiziție, a reieșit că ofertantul câștigător este firma WFA Impex SRL. În realitate, această firmă are o relație de afiliere cu Tel Drum, ea fiind doar interpusă între furnizorul utilajului și beneficiarul Tel Drum cu unicul scop de a majora artificial prețul de achiziție a utilajului și, pe cale de consecință, de a majora suma nerambursabilă obținută de Tel Drum SA”, menționează DNA.

Conform anchetatorilor, Tel Drum ar fi purtat negocieri directe cu furnizorul, inclusiv în ceea ce privește oferta pe care furnizorul urma să o facă firmei WFA Impex SRL și ar fi oferit firmei câștigătoare — SC WFA Impex SRL informații privind procedura de atribuire a contractului de furnizare a bunului, înainte de publicarea anunțului pe site-ul www.fonduri-ue.ro.

„Concret, la data de 9 februarie 2016, beneficiarul Tel Drum SA a depus cererea finală de rambursare care conținea date inexacte cu privire la respectarea regulilor privind achizițiile publice și cu privire la conformitatea utilajului cu obiectivele proiectului (având în vedere că utilajului livrat îi lipseau unele componente ce fuseseră menționate expres în planul de afaceri și în obiectivul general al proiectului). De asemenea, beneficiarul proiectului Tel Drum SA a folosit, cu rea-credință, documente și declarații false, inexacte și incomplete, respectiv declarațiile privind inexistența conflictului de interese, deși exista o relație personală între Petre Pitiș, Florea Neda și Florian Ion și o relație de afiliere între Tel Drum SA și WFA Impex SRL, documentele privind procedura de achiziție a utilajului care a fost simulată atât în ceea ce privește respectarea regulilor de derulare, cât și în ceea ce privește desemnarea ofertantului câștigător și a prețului”, notează DNA. 

Potrivit DNA, societatea comercială Tel Drum SA ar fi obținut, pe nedrept, suma de 4.849.375 lei, reprezentând cheltuiala eligibilă nerambursabilă din fonduri europene. Ministerul Fondurilor Europene s-a constituit parte civilă cu suma de 4.849.375 lei.

În vederea recuperării sumei de bani obținute în mod injust, procurorii au instituit măsuri asigurătorii asupra bunurilor mobile și imobile aparținând inculpaților, persoane fizice și juridice.

Sursa: News.ro

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri