Sari la conținut

DNA anchetează contractele Loteriei. Sunt vizate cele încheiate cu grupul grec Intralot

 

Direcţia Naţională Anticorupţie anchetează contractele încheiate de Loteria Română cu grupul grec Intralot. Nu s-a început urmărirea penală cu privire la o persoană, ci doar cu privire la suspiciuni de fapte de corupţie.

Contractul cu Intralot a fost prelungit anul acesta.

Firma Intralot deţíne monopolul pentru tot sistemul electronic din cadrul Loteriei de mai bine de 20 de ani. Primul contract a fost parafat în 1993 fără licitaţie de către fostul director al companiei, Nicolae Cristea. Pentru că în contractul iniţial nu a fost stabilit un preţ fix pentru aparatură, ci s a preferat metoda decontării unui procent din încasările lunare, toate controalele realizate în această perioadă au scos la iveală acelaşi lucru: statul a decontat aceeaşi aparatură de mai multe ori.

Pe vremea când era şeful Corpului de Control al premierului în Guvernul Năstase, Victor Ponta a fost în control la Loterie și a ajuns la aceeasi concluzie.

O ANCHETĂ Digi24 privind jaful de la Loteria Română AICI

Cu toate aceastea, în 2003 contractul a fost din nou prelungit pe încă 10 ani. După demiterea lui Nicolae Cristea de la conducerea Loteriei, în 2006, toţi managerii care i-au succedat în funcţie au încercat să rezilieze acest contract, dar nu au putut.

Din păcate, cât am fost ministru al Finanţelor, nu am reuşit să reziliez acest contract. Am pus juriştii, au analizat. Am înţeles că şi alţi miniştri de Finanţe au analizat posibilitatea rezilierii şi nu s-a reuşit, pentru că era încheiat beton, cum s-ar zice, cum spun juriştii. Nu exista nicio posibilitate de reziliere”, spune fostul ministru al Finanțelor Gheorghe Ialomiţianu.

„Nu puteai să reziliezi acele contracte, pentru că prejudiciul, penalităţile pe care Loteria Română ar fi trebuit să le plătească firmei cu care au fost încheiate contractele erau atât de mari, încât am fi băgat Loteria în faliment”, spune și un fost director al Loteriei, Liliana Mincă.

Cel de-al doilea contract cu Intralot a expirat în noiembrie 2013. Actualul director al companiei, Adrian Mişu Manolache, în loc să organizeze licitaţie publică, a preferat, pentru început, să prelungească prin mai multe acte adiţionale contractul această companie. Pentru simpla gestionare a aparaturii care aparţine Loteriei, Intralot a primit, în ultimele 6 luni 7,5% din încasări.

Deşi, în 2013, premierul Victor Ponta spunea că un nou contract cu grecii de la Intralot nici nu poate fi luat în calcul, la începoutul an premierul sustinea că nu ştie nimic de noul contract.

Discuție reporter – Victor Ponta:

„Reporter: Loteria Naţională a prelungit contractul cu firma grecească în contextul în care dumneavoastră aţi declarat anul trecut că nu se va mai prelungi acest contract.

Victor Ponta: Nu ştiu despre ce mă întrebaţi.

Reporter: Aţi declarat anul trecut, în ianuarie, că nu se va mai prelungi contractul şi acesta a fost prelungit acum, recent.

Victor Ponta: Nu ştiu despre ce mă întrebaţi. Mă informez şi vă răspund cu mare drag”.

Toate deciziile mangarelui Loteriei au fost aprobate de ministrul Finanţelor, Ioana Petrescu.

Loteria Română a intrat din nou în atenţia procurorilor anticorupţie. De această dată, DNA anchetează contractele încheiate de compania de stat cu grupul grec Intralot, care deţine monopolul contractelor cu Loteria pentru sistemele informatice în ultimele două decenii.