DNA cere arestarea Elenei Udrea. Termenul la instanța supremă a fost fixat pentru miercuri la ora 8:00 

Data publicării:
elena udrea dna mediafax-3

ACTUALIZARE 15:45 Termenul la instanța supremă a fost fixat pentru miercuri, la ora 8:00.

ACTUALIZARE 15:16 DNA cere judecătorilor Înaltei Curți să aprobe arestarea preventivă a Elenei Udrea. Cererea a ajuns la instanța supremă, care, atunci când va lua în discuție cererea, o va cita pe Elena Udrea. Aceasta se află în arest la domiciliu.


ACTUALIZARE 13:14 „Probabil se va face o propunere de arestare preventivă”, a confirmat Marius Striblea, avocatul Elenei Udrea, ieșind de la DNA. El a spus că, cel mai probabil, miercuri se va ajunge la Înalta Curte. „Procurorii au pus în mișcare urmărirea penală”, a anunțat el. Avocatul a precizat că a comunicat DNA că votul de luni din Parlament pentru încuviințarea arestării Elenei Udrea este nelegal, fiind încălcat articolul de lege privind statutul deputaților. „Deocamdată am afirmat acest lucru, să vedem ce vor spune procurorii”, a adăugat Marius Striblea.

„Avem proceduri și parlamentare de care vom uza și ne vom adresa cu siguranță și judecătorilor în măsura în care se va face cerere de arestare preventivă pentru aceste trei presupuse fapte de luare de mită”, a declarat avocatul, întrebat ce va face, dacă procurorii nu-i vor lua în seamă obiecțiile privind votul din Parlament.

„Dna Udrea nu va face denunțuri”, a mai spus Marius Striblea. El a spus că Elena Udrea a dat, marți, declarații cu privire la acuzațiile noi care i se aduc.

În ceea ce privește presupusele denunțuri pe care le-ar fi făcut fostul ei soț, Dorin Cocoș, avocatul a spus că nu știe nimic, doar ce s-a scris în presă. Cel mai probabil, dacă s-au făcut, aceste denunțuri nu se referă la Gala Bute, ci au mai degrabă legătură cu dosarul Microsoft, a comentat avocatul.



ACTUALIZARE 13:07 Elena Udrea a ieșit de la DNA, după aproape cinci ore de audieri, și a făcut declarații. Ea se așteaptă să fie arestată, de această dată în dosarul Gala Bute.

„Mi s-au adus la cunoștință noile învinuiri. Eu constat următorul lucru: toți cei care sunt prinși că au luat șpagă sau au făcut ceva ilegal este suficient să declare că au dat-o mai departe cuiva și sunt lăsați liberi bine mersi. Nu știu, întrebarea e trebuie să spun și eu că am dat ceva cuiva ca să nu mai fiu harțuită? Categoric nu (am făcut-o – n.r.), dar văd că asta este ceea ce se întâmplă astăzi. Tehnica asta, denunțul, adică: recunosc și apoi denunț și spun mai departe că am luat, dar am dat nu știu cui îi face pe cei care practică asta scăpați, sunt liberi bine mersi. În dosarul Gala Bute, singurul care a rămas în arest este Rudel Obreja, care nu a fost de acord să declare ce i s-a cerut să declare, în rest toată lumea este bine mersi pentru că au spus că deși au luat, au dat mai departe”, a declarat Elena Udrea după ce a fost audiată timp de cinci ore la DNA.

Întrebată dacă DNA va formula propunerea de arestare preventivă împotriva sa, parlamentarul a răspuns: „Da, probabil că o va formula”.

Elena Udrea a mai spus că față de Florian Coldea, directorul interimar al SRI, va face, la rândul ei, câte denunțuri va fi nevoie, până le va lua cineva în seamă.

Întrebată dacă față de fostul soț – care pare, la rândul lui, că ar fi făcut denunțuri împotriva ei – va face denunțuri, Elena Udrea a spus că nu va face denunțuri împotriva nimănui în afară de cel pe care deja l-a făcut (împotriva generalului Florian Coldea). „Dacă asta l-a ajutat să fie liber ( pe Dorin Cocoș, fostul soț – n.r.), eu îi doresc să fie sănătos”, a comentat Elena Udrea. „După ce stai trei luni în arest, probabil spui orice ți se cere ca să pleci”, a adăugat Elena Udrea.

„Hoață, hoață” - aceste cuvinte i-au fost adresate Elenei Udrea de un protestatar, când a ieșit din sediul DNA.


„Sunt obişnuită cu zilele astea, telenovelă fără sfârşit”, a spus ea, la intrarea în sediul DNA.

Ea va fi audiată în dosarul Gala Bute. 

Deputaţii au avizat ieri cererile anchetatorilor DNA de extindere a urmăririi penale şi respectiv de arestare preventivă a deputatului Elena Udrea, pentru noi acuzaţii în dosarul „Gala Bute”.

În cazul cererii de arestare preventivă, mai mult de o treime din deputații prezenți au votat împotrivă.

Hotărârea privind încuviințarea arestării preventive a Elenei Udrea a fost publicată în Monitorul Oficial.  

„Doamna Udrea a fost invitată astăzi pentru a i se aduce la cunoştinţă în mod oficial noile acuzaţii pentru care Parlamentul a dispus începerea urmăririi penale. De asemenea, cred că va fi o discuţie foarte interesantă cu privire la votul din plen. Ieri nu a fost întrunită majoritatea cerută de lege. Articolul cere să existe o majoritate de jumătate plus unu din membrii camerei, iar ieri au fost doar 170 de voturi pentru, din 199 minim. Vom invoca faptul că e un vot de neavizare, pentru că nu există majoritate prevăzută de lege”, a declarat avocatul Marius Striblea.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri