Sari la conținut

DNA cere un nou aviz pentru Darius Vâlcov: Într-un seif au fost găsiţi bani, tablouri şi lingouri de aur 

 

Procurorul șef al Direcției Naționale Anticorupție a transmis procurorului general al Parchetului instanţei supreme cererea pentru sesizarea Senatului, pentru a obţine acest aviz.

Avizul este solicitat pentru săvârșirea de către Darius Vâlcov, atunci când era senator și ministru, a infracțiunii de efectuare de operațiuni financiare, ca acte de comerț, incompatibile cu funcția, atribuția sau însărcinarea pe care o îndeplinește o persoană ori încheierea de tranzacții financiare, utilizând informațiile obținute în virtutea funcției, atribuției sau însărcinării sale, scrie DNA.

„Începând cu anul 2011 și până în prezent, inculpatul Vâlcov Bogdan Darius a efectuat operațiuni financiare sau acte de comerț incompatibile cu funcția de primar, senator și ministru, utilizând informații deținute în virtutea acestora, în legătură cu o firmă de cadastru, una de contabilitate și un birou de avocatură, firme pe care le deține în fapt și pe care le administrează, prin interpuși.

Produsul infracțional obținut în urma săvârșirii infracțiunilor față de care se efectuează cercetări ( trafic de influență și efectuare de operațiuni financiare, ca acte de comerț, incompatibile cu funcția, atribuția sau însărcinarea pe care o îndeplinește o persoană ori încheierea de tranzacții financiare, utilizând informațiile obținute în virtutea funcției, atribuției sau însărcinării sale) a fost depozitat într-un seif, lăsat spre păstrare unei persoane apropiate, acesta conținând următoarele:

- 90.000 dolari,

- 1.323.850 lei,

- 3 lingouri de aur, în total 3 kilograme,

- un tablou cu ramă aurie, inscripționat Renoir,

- un tablou inscripționat Jean Cocteau,

- o pictură pe lemn, inscripționat Aurel Acasandrei.

Aspectele descrise li se adaugă acelora pentru care a fost deja formulată o altă cerere anterioară (comunicat 538/VIII/3 din 19 martie 2015).

Cererilor transmise le-au fost atașate referatul întocmit de procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție care efectuează cercetări în cauză, împreună cu dosarul cauzei, în copie certificată”, a transmis DNA într-un comunicat de presă.