DNA cere un nou mandat de arestare pentru S. Ghiță

Data publicării:
s ghita octav ganea
Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Procurorii Direcției Naționale Anticorupție cer un nou mandat de arestare pentru Sebastian Ghiță. De această dată este vorba despre dosarul de corupție în care fostul parlamentar este cercetat împreună cu fostul primar al Ploieștiului, Iulian Bădescu.

Acesta ar fi al treilea mandat de arestare emis pe numele lui Ghiță. Cererea pentru noul mandat a fost depusă de procurori la Instanța Supremă la sfârșitul săptămânii trecute, iar judecătorii urmează să o ia în discuție în data de 9 mai. Trebuie făcute până atunci procedurile legale de citare, iar avocatul fostului parlamentar trebuie să primească acces la argumentele avute în vedere de procurori.

Este un dosar în care Sebastian Ghiță este acuzat de dare de mită. Conform anchetatorilor, acesta i-ar fi făcut cadou o vilă în Ploiești fostului edil al orașului, pentru ca primăria să continue finanțarea din bugetul local a echipei de baschet Asesoft Ploiești.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri