Sari la conținut

DNA: Darius Vâlcov a luat mită când era ministru. Comisionul cerut ar fi fost de 10%

Darius Vâlcov este acuzat că ar fi luat mită chiar în timpul mandatului de ministru, fiind vorba despre bani primiţi în tranşe, în cuantum de 1,7 milioane de lei, pentru deblocarea anumitor plăţi.

În noul dosar, Darius Vâlcov este acuzat de trafic de influenţă, faptă pe care ar fi exercitat-o iniţial în calitate de senator. El le-ar fi promis reprezentanţilor unor societăţi comerciale că poate interveni pe lângă autorităţi locale din Olt, în scopul deblocării unor plăţi pentru o serie de proiecte derulate de aceste firme. Este vorba despre plăţi care se făceau în tranşe, din bugetul local.

În schimbul acestor intervenţii, Darius Vâlcov ar fi cerut mită 10% din încasări.

În total, ar fi primit 1,7 milioane de lei. Banii ar fi fost încasaţi în tranşe, o parte chiar în timpul mandatului de la Ministerul de Finanţe.

Azi, procurorii DNA urmează să îi aducă la cunoştinţă aceste noi acuzaţii.

Procurorii DNA l-a trimis în judecată, în 20 mai, pe Darius Vâlcov, fost primar al municipiului Slatina, județul Olt, fost ministru al Finanţelor şi fost senator, pentru trafic de influenţă, spălare de bani şi operaţiuni financiare sau acte de comerţ incompatibile cu funcţiile ocupate de acesta.

Darius Vâlcov este în arest preventiv din 2 aprilie.