Sari la conținut

DNA: Nume grele în dosarul retrocedărilor. Remus Truică cerea comisioane între 50% şi 80% din valoarea bunurilor

Remus Truică ar fi creierul reţelei de retrocedări ilegale, spun anchetatorii, care îl acuză de constituirea unui grup infracţional, trafic de influenţă, spălare de bani, complicitate la abuz în serviciu şi dare de mită. Lucruri despre care fostul şef de cabinet al premierului Adrian Năstase spune că nu ştie nimic.

Remus Truică s-ar fi lăudat, spun anchetatorii, că are influenţă în lumea politică şi în justiţie, la nivel înalt, şi că ar putea să îl ajute pe prinţul Paul să obţină terenuri despre care acesta spunea că îi revin din averea Casei Regale. În referatul cu propunerea de arestare preventivă, procurorii DNA spun că Remus Truică i-ar fi cerut prinţului Paul un comision între 50 şi 80 la sută din valoarea bunurilor obţinute.

„Remus Truică mi-a spus că are relaţii la nivel politic, că el este foarte interesat de Snagov şi Băneasa şi că poate să recupereze pentru noi. Când am ezitat să semnăm, fiind nemulţumiţi de procentele luate de Truică, acesta ne-a spus că este ultima şansă pe care o avem, că altfel nu vom obţine nimic. Cu această ocazie ni s-a precizat că ei au acces inclusiv la Curtea Supremă, că dacă va fi nevoie, ne poate ajuta la Curtea Supremă”, a declarat prințul.

Paul Lambrino a fost chemat să dea explicaţii în acest dosar, însă ieri, în drum spre sediul DNA i s-a făcut rău şi a ajuns la Spitalul din Ploieşti. A rămas internat acolo.

El a spus că vrea să meargă la DNA să le explice procurorilor situația. „Am încercat, cred că acum doi-trei ani am încercat. Eu n-am furat niciodată şi de ce trebuie să fur proprietatea mea?”, a spus el.

Dacă noi, familia noastră, continuă să facă această cauză penală va fi un jihad pentru noi şi staff-ul. În acest punct este necesară fuga la autorităţi”, a spus prințesa Lia despre amenințările pe care le-ar fi primit.

Fostul premier Adrian Năstase spune că nu ştia nimic despre afacerile celui care i-a fost şef de cabinet.

Nu, n-am aflat aşa ceva, din 2003, 2004 el nu a mai fost şef de cabinet, avusese afacerile lui înainte să vină la cabinet”, a spus el.

Totuşi, potrivit procurorilor anticorupţie, prin demersurile făcute de Remus Truică, Prinţul Paul ar fi reuşit dobândirea unui teren care aparţinuse Fermei Băneasa, retrocedat în natură. Astfel, statul ar fi fost păgubit cu 136 de milioane de euro.

În acelaşi referat anchetatorii au scos în evidenţă şi legăturile dintre Remus Truică şi un om de afaceri israelian cu o avere estimată de Forbes la 3,6 miliarde de dolari. Cu ajutorul unei apropiate a acestuia, din urmă suspecţii din dosar ar fi reuşit să-şi deruleze afacerile printr-o firmă offshore din Cipru.


ACTUALIZARE 20.37. Trei oameni de afaceri israelieni ar fi finanțat ar fi finanțat gruparea pusă la cale de Remus Truică. Acesta avea nevoie de bani pentru a plăti mită pentru a obține bunurile revendicate de prințul Paul, care își cedase drepturile de proprietate asupra bunurilor revendicate, spun procurorii.

ACTUALIZARE 19.44. Nume grele în dosarul lui Remus Truică. Printre cei cercetaţi în această anchetă se află şi Shimon Shevez, fost șef de cabinet al fostului premier israelian Yitzhak Rabin, dar şi un miliardar din Israel, Benjamin Steinmetz.

Cei doi sunt considerați suspect, așadar sunt vizați direct de această anchetă. Printre probele de la dosar se află și stenograme ale unor discuții purtate de Remus Truică, fost șef de cabinet al lui Adrian Năstase, cu miliardarul israelian considerat, în 2011, cel mai bogat om de afaceri israelian, cu interese în domeniul exploatărilor de pietre prețioase din Africa.

Într-una dintre aceste stenograme se discută despre punerea în posesie a prințului Paul cu o suprafață importantă de teren din zona de nord a Capitalei – 17 hectare din Ferma Regală Băneasa. Acestea au ajuns la prințul Paul în 2007, dar acesta își cedase drepturile de proprietate asupra acestei suprafețe, ca și asupra întregii părți din averea Casei Regale pe care o revendicase, către un off-shore care, potrivit procurorilor, era controlat de Remus Truică și de oamenii de afaceri israelieni.

În această interceptare de la dosar, Remus Truică spune că este la un pas de a obține aprobarea cu privire la terenul din nordul Capitalei și că mai e nevoie de o simplă semnătură, potrivit procurorilor. De asemenea, Remus Truică și omul de afaceri israelian discută și despre recompensele care urmau să fie plătite către Consiliul de Administrație al institutului de cercetare în patrimoniul căruia se afla terenul în acel moment. Sumele pentru cei care semnau punerea în posesie erau mici, potrivit procurorilor.

ACTUALIZARE 18.20. Milionarul Remus Truică primea şi 80 la sută comision pentru a facilita prin relaţiile sale despăgubiri ilegale cu terenuri - era coordonatorul acestor afaceri şi se lăuda cu relaţiile sale, nu doar în lumea politică, ci şi în justiţie, spun procurorii. În referatul cu care au mers în faţa judecătorilor de la Curtea de Apel Braşov, procurorii DNA au şi declaraţiile Prinţului Paul. Acesta spune că a fost abordat de Truică care i-a spus că el este singurul care îl poate ajuta. Acum, milionarul este reţinut, iar magistraţii cer arestarea lui. Procurorii DNA cer şi arestarea lui Dan Andronic, reţinut noaptea trecută şi el în acest dosar.

În referatul cu propunerea de arestare, procurorii explică modul în care a ajuns prințul Paul, care are calitate de suspect în acest dosar, să revendice în instanță partea care considera că i se cuvine din averea familiei regale, pe de o parte, și din averea personală a regelul Carol al doilea, pe de altă parte.

Procurorii spun că prințul Paul a inițiat o serie de procese și, văzând că nu are câștig de cauză, a intrat în discuții cu Remus Truică. Acesta i-a promis că are suficientă influență pentru a-l ajuta să obțină măcar o parte din acele bunuri, în schimbul unor comisioare uriașe.  


Milionarul Remus Truică primea şi 80 la sută comision pentru a facilita prin relaţiile sale despăgubiri ilegale cu terenuri. (VO) Era coordonatorul acestor afaceri şi se lăuda cu relaţiile sale, nu doar în lumea politică, ci şi în justiţie, spun procurorii. În referatul cu care au mers în faţa judecătorilor de la Curtea de Apel Braşov, procurorii DNA au şi declaraţiile Prinţului Paul. Acesta spune că a fost abordat de Truică care i-a spus că el este singurul care îl poate ajuta. Acum, milionarul este reţinut, iar magistraţii cer arestarea lui. Procurorii DNA cer şi arestarea lui Dan Andronic, reţinut noaptea trecută şi el în acest dosar.

În dosar au fost reţinuţi Remus Truică - acuzat de constituirea unui grup infracţional organizat, trafic de influenţă, spălare a banilor, complicitate la abuz în serviciu dacă funcționarul a obținut pentru altul un folos necuvenit cu consecinţe deosebit de grave şi dare de mită – Robert Mihăiţă Roşu - avocat partener în cadrul unei case de avocatură, pentru constituirea unui grup infracţional organizat, trafic de influenţă, complicitate la spălarea banilor, complicitate la abuz în serviciu dacă funcționarul a obținut pentru altul un folos necuvenit cu consecinţe deosebit de grave.

Dan Andronic a primit şi el ordonanţă de reţinere pentru constituirea unui grup infracţional organizat, în forma aderării şi complicitate la trafic de influenţă.

Citiţi şi

Remus Truică, Dan Andronic și un fost consilier al lui C.P. Tăriceanu au fost reținuți

În cauză au mai fost reţinuţi Marius Andrei Marcovici, administrator al unei societăți comerciale, consilier pentru constituirea unui grup infracţional organizat, complicitate la trafic de influenţă şi spălarea banilor şi Lucian Claudiu Mateescu, acuzat de constituirea unui grup infracţional organizat, în forma aderării şi complicitate la trafic de influenţă.

Acuzaţiile pe care le aduc procurorii DNA:

„Începând cu luna noiembrie 2006, inculpatul Truică Remus, Roșu Robert Mihăiţă și alte persoane au constituit un grup infracţional care a avut ca scop dobândirea întregii averi revendicate nelegal de o persoană interesată, prin oferire de bani/bunuri persoanelor din cadrul autorităţilor/instituţiilor deţinătoare a acestor proprietăţi, instigarea şi complicitatea la săvârşirea, de către aceste persoane, a infracţiunii de abuz în serviciu, prin punerea la dispoziţie şi semnarea înscrisurilor necesare, traficarea influenţei reale asupra funcţionarilor publici.

Inculpații Andronic Dan, Marcovici Marius Andrei şi Mateescu Lucian au aderat la grupul infracţional: primii doi în anul 2007, ultimul în anul 2011.

De la data constituirii, membrii grupului au fost permanent implicaţi în activitatea infracţională şi s-au informat reciproc, direct sau indirect, asupra evoluţiei şi realizării interesului urmărit prin faptele comise, stabilind de comun acord strategia de urmat şi găsind împreună soluţiile cele mai economice pentru grup. De asemenea, membrii grupului au păstrat în permanenţă contactul cu persoana cumpărătoare de influenţă, dându-i de fiecare dată asigurări asupra succesului demersului infracţional.

Rolul inculpatului Truică Remus în cadrul grupului a fost esenţial, în sensul că persoana, reputaţia şi susţinerile acestuia au fost determinante în convingerea persoanei interesate pentru cumpărarea influenţei. Pe de altă parte, inculpatul Truică Remus a prezentat „afacerea” celorlalți membri ai grupului, hotărând împreună cu aceştia să se implice în realizarea demersului infracţional, singura cale în obţinerea bunurilor pe care persoana interesată le revendica în mod nelegal. De asemenea, a acţionat ca mandatar al unei societăți comerciale în actele întocmite cu cumpărătorul de influență, s-a întâlnit în mod repetat cu acesta pentru a discuta stadiul demersurilor întreprinse, a negociat cu aceştia în interesul grupului, a discutat cu inculpatul Roşu Robert, avocat, pentru întocmirea documentelor necesare creării aparenţei de legalitate, s-a prezentat în faţa autorităţilor în numele cumpărătorului de influență, a discutat cu notari şi avocaţi pentru întocmirea de înscrisuri necesare revendicărilor, şi-a traficat influenţa în mod real şi a corupt funcţionari pentru atingerea scopului urmărit.

În acest context, începând cu anul 2006 i-a promis cumpărătorului de influență că poate să îi recupereze averea revendicată nelegal, pretinzând că are relaţii în lumea politică şi în justiţie la cel mai înalt nivel (consilier al primului ministru, serviciile unei firme de avocatură de top, prin care influenţa poate ajunge chiar la ÎCCJ), cerând în schimb o parte considerabilă din această avere, atât pentru el cât şi pentru membrii grupului, între 50% – 80% din fiecare bun care va fi obţinut.

În realizarea scopului grupului, inculpatul Truică Remus împreună cu ceilalţi membrii a grupului şi cu cumpărătorul de influenţă au ascuns apoi natura ilicită a înţelegerii prin încheierea, la data de 1 noiembrie 2006, a unui contract de cesiune, cu privire la bunurile aflate în proceduri administrative sau judiciare de restituire a proprietăţii. Contractul a fost încheiat între cumpărătorul de influenţă şi o societate comercială reprezentată de Truică Remus. În concret, acest contract redactat de inculpatul Roşu Robert prevede că persoana cumpătătoare de influență, în calitate de cedent, transmite/cesionează fără nicio rezervă, cu titlu oneros, toate drepturile sale prezente şi viitoare asupra unor bunuri imobile, enumerate şi identificate în contract (între care şi „Ferma Băneasa”, teren în suprafaţă de 28,63 ha). Societatea comercială reprezentată de Truică Remus se obligă să plătească, în anumite condiţii, o sumă de bani şi să asigure sprijin şi asistenţă în legătură cu bunurile aflate în proceduri administrative sau judiciare de restituire. Ulterior, ca urmare a acestui act, inculpatul Truică Remus a semnat alte înscrisuri/contracte prin care s-a urmărit ascunderea provenienţei bunurilor retrocedate.

Printre bunurile pretinse cumpărătorul de influență s-a numărat şi Ferma Băneasa pentru care a depus o notificare în anul 2002, fără ca până la preluarea „afacerii” de către acest grup infracțional să se primească vreun răspuns.

În cursul anului 2008, ca urmare a notificării susmenţionate având ca obiect Ferma regală Băneasa, transmisă spre soluţionare Institutului pentru Cercetare Dezvoltare pentru Protecţia Plantelor București, inculpatul Truică Remus, a acționat în aşa fel încât, prin intermediul unor persoane, să îi determine pe membrii consiliului de administraţie al institutului să aprobe, în mod vădit nelegal, solicitarea cumpărătorului de influență. Ulterior, prin decizia nr. 30 din 26.09.2008 s-a dispus, cu încălcarea dispoziţiilor din Legea nr.10/2001, restituirea în natură a Fermei regale Băneasa, în aceeaşi zi, 26.09.2008, fiind încheiat un protocol de predare – preluare. Decizia de restituire este abuzivă, cererea nefiind însoţită de documente justificative din care să rezulte calitatea de moştenitor îndreptăţit sau incidenţa Legii 10/2001 raportat la situarea terenului, iar acesta nu a fost identificat potrivit legii.

Prin această activitate infracțională s-a cauzat un prejudiciu în dauna statului român de 135.874.800 euro (echivalent a 500.399.713 lei), sumă care reprezintă totodată folos necuvenit pentru cumpărătorul de influență, Truică Remus şi asociaţii acestuia în grupul infracţional.

Pentru a obţine acest bun imobil, Truică Remus l-a convins pe directorul institutului să sprijine această solicitare, deşi documentaţia depusă era incompletă, expertiza era efectuată formal, oferindu-i în schimb foloase necuvenite constând în plata unei excursii în străinătate pentru patru persoane”.

Cei cinci vor fi duşi la Curtea de Apel Braşov, cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.

În cauză se efectuează acte de urmărire penală şi faţă de alte persoane.

Singurul institut de cercetare a plantelor din România a rămas doar cu birourile şi cu câteva laboratoare. Nimic surprinzător, având în vedere că terenul este situat în zona de nord a Bucureștiului, una dintre cele mai schumpe din ţară. (VO) Pe jumătate din teren, retrocedată Printului Paul și ajunsă in mâinile unor afaceriști controversați, a crescut deja un supermarket şi, conform documentelor de la Primărie, urma să existe şi un cartier de lux.

Iar Digi24 prezenta acum un an şi jumătate povestea terenului pentru care DNA i-a reţinut pe Remus Truică şi pe alti patru intermediari.