Sari la conținut

DNA: Viorel Hrebenciuc le-a promis prinţilor Paul şi Lia intervenţii pentru obţinerea unor imobile

"Începând cu luna noiembrie 2013 şi până în prezent, numiţii Olari Aurel, Iacob Sorin Ioan, Mătăşel Ioan, Kadas Iosif, Bengescu Dan Costin, Janica Poenaru, Viorel Hrebenciuc, cu ajutorul altor persoane, acceptând promisiunea unor foloase materiale, direct sau indirect (ex. prin intermediul numitei Alina), le-au promis numiţilor Paul-Philippe al României şi soţiei sale, Lia a României, că vor interveni pe lângă funcţionari din cadrul autorităţilor publice centrale şi locale, din Călăraşi, Suceava, Sinaia etc, cu atribuţii în domeniul retrocedărilor imobiliare sau al reconstituirii dreptului de proprietate, în scopul urgentării unor acte ce intră în îndatoririle de serviciu ale acestora sau în scopul îndeplinirii unor acte contrare acestor îndatoriri (ex. obţinerea urgentă şi în mod ilegal a 39.885 hectare teren în Broşteni, jud. Suceava, a 50 ha + 3.165,87 de ha teren agricol la Mănăstirea, jud. Călăraşi şi a două imobile în Sinaia etc)", se arată într-un document al anchetatorilor, citat de Mediafax. 

Motivele pentru care DNA cere arestarea lui Viorel Hrebenciuc și Ioan Adam

Începând cu anul 2013 şi până în prezent, folosindu-se de influenţa politică a lui Viorel Hrebenciuc, Dan Bengescu, Sorin Iacob şi Ioan Adam acţionează în mod coordonat pentru a facilita dobândirea în mod injust de proprietăţi imobiliare (prin reconstituirea dreptului de proprietate sau prin retrocedări de imobile) de către diferite persoane, printre care Paltin Gheorghe Sturdza şi Paul Lambrino, se arată în documentul citat.

DOSARUL RETROCEDĂRILOR. Săptămâna viitoare, decisivă pentru deputații Viorel Hrebenciuc și Ioan Adam

Surse judiciare au declarat pentru Mediafax că Paul Philippe şi Lia Georgia, cu sprijinul juristei acestora, Alina Carmen Ciocoiu, şi pretinzând că sunt moştenitorii bunurilor deţinute de Casa Regală a României, "au cumpărat influenţă de la Iacob Sorin Ion". Aceştia ar fi urmărit reconstituirea dreptului de proprietate asupra unui teren forestier de aproximativ 30.000 de hectare din oraşul Broşteni, judeţul Suceava.