Documente. Linie de gredit pentru GRIVCO și Antena1, cu terenuri ale ICA drept garanție

Data publicării:
documente

Documentele din Arhiva Electronică de Garanţii Reale Mobiliare prezentate astăzi de România Liberă arată că pentru creditul de 40 de milioane de euro există trei debitori - GRIVCO SA, Antena 1 SA şi Compania de Cercetări Aplicative şi Investiţii SA, firma care controlează ICA Research & Development.

Din acte reiese că, pentru a obţine banii de la bancă, cele trei firme au ipotecat mai multe terenuri şi bunuri care au aparţinut Institutului de Cercetări Alimentare.

În procesul ICA, fostul ministru al comunicaţiilor, Sorin Pantiş, le-a vorbit judecătorilor despre acest credit.

„Am fost întrebat de judecătoare despre creditul pe care l-a angajat GRIVCO cu Raiffeisen și am arătat că e o linie de credit și că banca a cerut și garanții imobiliare și printre garanții se afla și terenul ICA”, a spus Sorin Pantiș.

„Nu cred că Pantiș a spus că au ajuns bani de la ICA la trustul de presă. E o eroare totală, trustul de presă nu are nicio legătură cu dosarul ICA”, a fost replica lui Dan Voiculescu.

Acesta a susţinut constant că că trustul de presă pe care îl controlează familia sa nu are nicio legătură cu dosarul ICA. Documentele din Arhiva Electronică de Garanţii Reale Mobiliare care se referă la creditul de 40 de milioane de euro arată însă că, în contractul cu banca, e vorba despre „acordarea facilităţii împrumutaţilor GRIVCO SA şi SC Antena 1 SA”.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri