Sari la conținut
News Alert

Doi polițiști, anchetați după ce l-au ascuns pe ÎPS Teodosie

Doi poliţişti, care l-au ajutat pe Arhiepiscopul Tomisului să se ascundă de reporteri, sunt cercetaţi de şefii lor. Agenţii l-au lăsat, joi, pe ÎPS Teodosie să intre pe uşa din spate la Poliţia Judeţeană Constanţa, unde era așteptat să semneze pentru întâlnirea săptămânală cu oamenii legii la care a fost obligat de judecători.

„În mod normal, toate persoanele aflate sub control judiciar, vin la sediul IPJ Constanța prin poarta de acces numărul unu, acolo unde există un registru în care sun trecute numele acestor persoane și ora la care se prezintă, după care sunt preluate de ofițerii de la Supravegheri judiciare pentru întocmirea procedurilor legale”, a spus purtătorul de cuvânt al IPJ Constanța, Marius Niculescu.

Prelatul este anchetat sub control judiciar pentru abuz în serviciu şi luare de mită. Procurorii spun că Înalt Prea Sfinţia Sa a folosit acte false ca să obţină subvenţii europene de aproape un milion şi jumătate de euro pentru o fermă a Arhiepiscopiei.