Doi polițiști au fost reținuți de DIICOT. Sunt bănuiți că au o plantație de canabis

Data publicării:
canabis
Sursa foto: Getty Images

Doi poliţişti din Arad au fost reţinuţi, duminică, pentru că ar avea o plantaţie de canabis, situată în zona unei păduri. Unul dintre oamenii legii a fost prins la faţa locului, alături de un prieten, când se pregătea să recolteze din plante, relatează News.ro.

Procurorul Miron Codrin din cadrul DIICOT Arad a declarat, duminică, corespospondenului News.ro, că doi poliţişti şi un prieten al acestora au fost reţinuţi pentru că s-ar fi ocupat de creşterea canabisului pe un teren situat în zona unei păduri de lângă localitatea arădeană Iratoşu.

Potrivit procurorului de caz, cei doi agenţi de poliţie lucrează în cadrul unei secţii din municipiul Arad (cartierul Micălaca) şi au fost în atenţia anchetatorilor din luna iulie.

„Unul dintre poliţişti şi prietenul lor au fost prinşi în flagrant când intenţionau să recolteze din cultura ampalsată în extravilanul localităţii Iratoşu. Al doilea agent de poliţie a fost ridicat de acasă. Ei au fost reţinuţi pentru 24 de ore şi vor fi prezentaţi Tribunalului Arad cu propunere de arestare preventivă”, a declarat procurorul Miron Codrin.

Procurorii au efectuat şi percheziţii domicialiare în acest caz şi spun că au dovezi privind implicarea celor trei bărbaţi în trafic de droguri de risc.

Citiți și: 

VIDEO. Cea mai mare plantație de canabis din România

Culturi de canabis acasă la un fost comisar-şef al Gărzii de Mediu Caraş- Severin

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri