Sari la conținut

Dosarul anului 2015 | Prim-ministru versus DNA

Premierul în funcţie îşi începea ziua de 5 iunie în biroul unui procuror anticorupţie din strada Ştirbei Vodă. Prima întâlnire a durat 30 de minute.

Sunt suspect în cazul domnului Şova pentru activitatea de avocat între anii 2007-2008”, anunța Victor Ponta.

Victor Ponta este acuzat de comiterea a 19 infracțiuni, iar dosarul penal este construit în jurul aranjamentelor pe care premierul le-ar fi avut cu Dan Şova, care a fost avocatul complexurilor energetice Turceni şi Rovinari.

Şirul presupuselor infracţiuni începe, potrivit procurorilor, în august 2007, când cabinetul lui Dan Şova a apelat la expertiza avocatului Victor Ponta şi a semnat cu acesta o convenție de colaborare. Un contract pentru care Victor Ponta a încasat lunar onorariu şi care s-a încheiat în decembrie 2008.

Când s-a tras linie, Victor Ponta era mai bogat cu aproape 200.000 de lei, bani pentru care a emis 17 facturi. Procurorii spun însă că serviciile de consultanță juridică au fost fictive. Anchetatorii au descoperit că Victor Ponta şi Dan Şova s-au înţeles să justifice aceste facturi prin 16 rapoarte de activitate juridică.

Victor Ponta aflase deja că procurorii vor să îl ancheteze şi pentru un presupus conflict de interese comis în calitate de şef al Guvernului. Mai exact, procurorii spuneau ca l-a propus pe Dan Şova în trei rânduri ministru în cabinetele sale, la mai puţin de cinci ani după ce a obținut beneficii materiale ca urmare a colaborării cu acesta.

Aşa că dosarul Rovinari-Turceni a ajuns pe masa deputaţilor, care au soluţionat cererea DNA în doar patru zile.

Camera Deputaţilor a respins solicitarea procurorilor de încuviinţare a urmăririi penale, aşa că acea parte din dosar a fost pusă în aşteptare.

Au urmat două luni în care Victor Ponta a lipsit de la întâlnirile cu procurorii. A preferat să îşi rezolve problemele de sănătate, internându-se într-o clinică privată din Turcia.

În a doua jumătate a lunii august, fostul premier, încă nerefăcut complet, onorează citaţia procurorului.

În timpul vizitei, procurorul de caz i-a înmânat premierului o copie a expertizei făcute în dosarul Rovinari-Turceni.

„Acest prejudiciu consta în obligațiile fiscale de la care s-a sustras contribuabilul SCA "Șova și Asociații", reprezentata de Șova Dan-Coman, cu ajutorul lui Ponta Victor-Viorel. Ajutorul a constat în aceea ca Ponta Victor Viorel a pus la dispoziția contribuabilului SCA "Șova și Asociații" înscrisuri falsificate (facturi și rapoarte de activitate), menite sa justifice viitoarele plați pentru prestarea unor activitați juridice fictive ale cabinetului de avocatura Ponta Victor-Viorel către SCA "Șova și Asociații"”, arată procurorii DNA.

Victor Ponta a preferat atunci să explice pe o reţea de socializare viziunea sa asupra prejudiciului. El susține că procurorii au prezentat trunchiat concluziile şi prezintă o pagină din expertiză, semnată de trei specialişti, care arată că avocatul Ponta a declarat la Fisc toate veniturile obţinute din colaborarea cu "Şova şi asociaţii".

Ultima vizită la DNA a lui Victor Ponta a fost cu doar două zile înainte de încheierea dosarului, la iniţiativa acestuia. Fostul premier se prezenta la parchet la jumătatea lunii septembrie, pentru a depune în apărarea sa o decizie a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene.

„O prestare de servicii, precum cea în discuție, și care este remunerată prin plata periodică a unor sume forfetare trebuie considerată efectuată în perioada la care se raportează plata, indiferent dacă prestatorul a furnizat sau nu a furnizat (serviciile — n.r.). Eu zic că am făcut activitate, procurorul zice că n-am făcut, Curtea Europeană de Justiție zice să ne vedem de treabă amândoi, pentru că, atât timp cât s-au plătit taxele, e în regulă”, a argumentat el.

Ancheta este considerată încheiată, iar dosarul trimis în judecată, la instanţa supremă. În luna noiembrie, atunci când a dat prima oară ochii cu judecătorul, Victor Ponta rămăsese simplu membru PSD şi deputat. Demisionase de la conducerea Executivului de două zile, în contextul tragediei din clubul Colectiv şi al amplelor proteste de stradă.

Dosarul Rovinari-Turceni a parcurs deja o primă etapă, probele strânse de anchetatori fiind validate de prima instanţă.