Sari la conținut

Dosarul contractelor de 1 miliard de euro. Șeful SGG, Ion Moraru, a venit la DNA

Ioan Moraru a fost audiat dosar săptămâna trecută și a declarat că are calitatea de martor în acest dosar.

Deocamdata, procurorii nu început urmărirea penală pe numele vreunei persoane. Sunt verificate patru contracte încheiate de Guvernele României din ultimii 12 ani, în valoare de 1 miliard de euro.

Mai mulţi foşti şi actuali funcţionari din Ministerele Educaţiei, Comunicaţiilor şi Internelor au fost chemaţi la audieri, săptămâna trecută.

Ancheta a plecat de la o plângere depusă de Corpul de Control al premierului Victor Ponta şi care se referea la un contract pentru licenţe educaţionale, din perioada mandatului lui Daniel Funeriu la Ministerul Educaţiei.

Apoi s-a extins la trei contracte supraevaluate semnate de cele trei ministere cu Microsoft.

Toate documentele privind contractele pentru licențele de la Microsoft au trecut pe la Secretariatul General al Guvernului. Executivul a dat și o hotărâre, în acest sens, în decembrie 2003.

Conform procurorilor, reprezentanţii Secretariatul General al Guvernului au ajuns la vremea respectivă la concluzia că este mai bine să închirieze licenţele, nu să le cumpere. În următorii ani, contractul a fost completat cu acte adiţionale iar costul închirierii a crescut de la 54 la 105 milioane de dolari. Cumpărarea costa doar 41 de milioane de dolari.

Procurorii verifică şi contractul pentru securizarea frontierelor, în cazul căruia mita ar fi ajuns până la conducerea Ministerului de Interne şi chiar mai sus, la premierul Adrian Năstase.

Procurorii investighează patru fapte de corupție: abuz în serviciu, trafic de influență, luare și dare de mită.