Sari la conținut

L. C. Kovesi: Obiectul dosarului DIPI e clar și foarte simplu

Obiectul dosarului DIPI este „clar și foarte simplu”, a spus șefa DNA. Laura Codruța Kovesi a spus, după sesizarea CCR, că este important de aflat dacă modul de cheltuire a banilor publici se poate clasifica.

Laura Codruța Kovesi a vorbit astăzi, la CSM, despre faptul că Înalta Curte de Casație și Justiție a acceptat sesizarea Curții Constituționale în dosarul DIPI. Mai exact, declasificarea documentelor privind cheltuirea unor sume din fondurile operative ale DIPI și pe care fostul ministru de Interne Petre Tobă a refuzat să le pună la dispoziția procurorilor.

„Dosarul este în cameră preliminară. Am solicitat instanței și instanța a admis cererea formulată de DNA pentru a se tranșa de către CCR dacă secretizarea sau desecretizarea unor aspecte privind cheltuirea banilor publici se poate face printr-o decizie arbitrară a unei autoritități administrative. O să vedem decizia CCR”, a precizat șefa DNA.

„Acest dosar nu vizează așa zise operațiuni secrete sau alte activități desfășurate de ofițeri acoperiți. Obiectul acestui dosar e clar și foarte simplu: modul cum au fost cheltuiți banii publici. E important să aflăm în urma deciziei CCR dacă modul în care o instituție folosește acești bani se poate face prin clasificarea cheltuielilor. Orice instituție e obligată să prezinte modul în care se fac aceste cheltuieli”, a precizat procurorul-șef al DNA.

Ea a venit miercuri la CSM pentru a-și apăra colega care instrumentează dosarul DIPI. 

În acest dosar, fostul ministru de Interne Petre Tobă s-a transformat din suspect în acuzat. Procurorii DNA l-au informat că împotriva sa a început urmărirea penală pentru infracţiunea de favorizare a infractorului.

Fostul ministru e acuzat că a refuzat să le dea anchetatorilor documente ale serviciului secret din ministerul pe care l-a condus - DIPI

Trei foşti şefi ai departamentului şi mai mulţi ofiţeri sunt şi ei puşi sub acuzare.