Sari la conținut

Dosarul lui S. Ghiţă. Un procuror, un fost şef de Poliţie şi un fost şef DGA, eliberaţi din arest

Magistraţii instanţei supreme au admis contestaţia DNA şi au păstrat controlul judiciar în cazul procurorului Aurelian Mihăilă. În ceea ce-l priveşte pe Sebastian Ghiţă, judecătorii au hotărât, de asemenea, menţinerea controlului judiciar.

Sebastian Ghiţă a refuzat să dea declaraţii în dosarul în care a fost trimis în judecată pentru opt infracţiuni, între care dare de mită, şantaj şi cumpărare de influenţă. În schimb, unul dintre procurorii acuzaţi de scurgeri de informaţii din dosare a spus că ”e posibil” să-i fi transmis lui Ghiţă date din dosare, dar nu le-a considerat relevante.

În rechizitoriul întocmit de procurorii DNA Ploieşti se arată că parlamentarul a refuzat să facă declaraţii în faţa procurorilor cu privire la acuzaţiile de şantaj, cumpărare de influenţă, spălare de bani, dare de mită şi folosire de informaţii nedestinate publicităţii. 

În schimb, cei doi procurori inculpaţi alături de Sebastian Ghiţă în acest dosar, Liviu Tudose, fost şef al Parchetului Curţii de Apel Ploieşti, şi Aurelian Mihăilă, adjunct al lui Tudose, au dat declaraţii în faţa procurorilor DNA.

Astfel, conform rechizitoriului, magistratul Aurelian Mihăilă, acuzat de folosire, în orice mod, direct sau indirect, de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii, s-a apărat spunând că atunci când a obţinut de la un procuror de caz un document nedestinat publicităţii, acesta fusese dat presei şi trimis la instanţă.

Cel de-al doilea procuror inculpat în acest dosar, Liviu Tudose acuzat de luare de mită şi folosirea, în orice mod, direct sau indirect, de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii, a dat două declaraţii la DNA, el spunând că "este posibil" să îi fi dat lui Sebastian Ghiţă informaţii cu privire la un dosar al Parchetului Curţii de Apel în perioada în care acestea erau confidenţiale, precizând că a considerat că datele pe care i le transmite lui Ghiţă nu sunt relevante.

Secţia pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) a hotărât suspendarea din funcţie a procurorilor Liviu Mihail Tudose, adjunct al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti şi Constantin Aurelian Mihăilă, procuror în cadrul Parchetului Ploieşti, ca urmare a trimiterii lor în judecată în dosarul deputatului Sebastian Ghiţă.