Sari la conținut
News Alert

Dosarul Microsoft 2, trimis în judecată

Oamenii de afaceri Claudiu Florică şi Dinu Pescariu şi fostul ministru al Comunicaţiilor, Gabriel Sandu au fost trimişi în judecată pentru afacerea Microsoft.

Este al doilea dosar Microsoft care ajunge pe masa judecătorilor, iar acum procurorii vorbesc de un prejudiciu de peaste 51 de milioane de euro.

Potrivit procurorilor, Gabriel Sandu ar fi aranjat caietul de sarcini astfel încât societatea controlată de Claudiu Florică să câştige licitaţia pentru licenţele IT.

Un fost director al Microsoft, trimis şi el în judecată acum, ar fi încurcat concurenţa lui Claudiu Florică, iar Dinu Pescariu ar fi ajutat ca urma banilor din această afacere să fie pierdută.

În primul dosar, acelaşi fost ministru de la Comunicaţii, Gabriel Sandu, fostul primar din Piatra Neamţ, Gheorghe Ştefan, şi oamenii de afaceri Dorin Cocoş şi Niculae Dumitru au fost condamnaţi, iar Dinu Pescariu şi Claudiu Florică au fost denunţători.